Ambasadorul României în Italia, Gabriela Dancău, a avut la 6 iulie, o întâlnire cu o parte dintre profesorii care predau cursuri de Limbă, Cultură și Civilizație Românească (LCCR) în regiunea Lazio.   Au fost abordate teme de interes în ceea ce privește desfășurarea programului LCCR în anul școlar următor. Reuniunea a prilejuit și un schimb de bune practici pe această temă între profesorii prezenți.   Ambasadorul României a mulțumit profesorilor cursurilor LCCR pentru implicarea și dedicarea acestora în vederea promovării culturii și limbii române, un vector important pentru menținerea legăturii spirituale cu România. Totodată, a exprimat aprecierea pentru activitatea asociațiilor românești din care fac parte sau pe care aceștia le conduc, precum și sprijinul Ambasadei pentru viitoare propuneri de proiecte și activități, în beneficiul elevilor.

Sursa: Reuniunea Ambasadorului României în Italia cu profesorii LCCR din Regiunea Lazio