Luni, 31 Octombrie 2022

Galerie foto

COMUNICAT DE PRESĂ

Întrevederea dintre prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă și delegația Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu delegația Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România (ANEIR), din care au făcut parte reprezentanți ai societăților comerciale membre ANEIR și structurilor asociative membre ale Consiliului de Export al României.

Principala temă abordată în cadrul întrevederii a fost problematica reducerii deficitului balanței comerciale, în contextul în care deficitul comercial pe primele 8 luni din 2022 a crescut cu 7,381 miliarde euro, la 22 miliarde de euro, pe fondul unei majorări puternice a costului cu resursele energetice și a sancțiunilor impuse Federației Ruse.

În cadrul discuțiilor, premierul a subliniat preocuparea Executivului de a susține producătorii români și categoriile vulnerabile de cetățeni și a amintit că România va fi a șasea beneficiară din UE a fondurilor alocate prin REPowerEU, planul Comisiei Europene menit să asigure independența Europei față de combustibilii fosili din Rusia și să accelereze tranziția verde.

Principalele aspecte semnalate de mediul privat au vizat nevoia de sprijin pentru promovarea exportatorilor români, derularea unor mecanisme care să le permită păstrarea și creșterea competitivității pe piețele europene, precum și reziliența economică, prin asigurarea lanțurilor locale de aprovizionare cu materie primă.

“Prioritatea Guvernului în toată această perioadă a fost protejarea cetățenilor și economiei de efectele crizelor pe care le traversăm. Pachetele guvernamentale ”Sprijin pentru România” vor continua să fie implementate, dar și îmbunătățite, în urma întâlnirilor pe care le avem cu mediul de afaceri. Sunt convins că noua Agenție Română pentru Investiții și Comerț Exterior va reuși să ofere suportul necesar companiilor românești exportatoare pentru a-și dezvolta afacerile pe piețele europene și internaționale. Totodată, perspectivele oferite de aderarea noastră la Schengen și OCDE vor deschide noi oportunități pentru întreprinzătorii noștri, pe care suntem pregătiți să-i susținem în continuare”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

Alături de premierul Nicolae Ionel-Ciucă, la întâlnire au participat șeful Cancelariei Prim–Ministrului, Mircea Abrudean, secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, ministrul Economiei, Florin Spătaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin Cadariu, ministrul  Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, precum și secretarul de stat Dan Drăgan, din cadrul Ministerului Energiei.


 

Sursa: Întrevederea premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu reprezentanții Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România