Galerie foto

COMUNICAT DE PRESĂ

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă și ministrul francez pentru Europa și Afaceri Externe, Catherine Colonna, au avut o întrevedere în contextul vizitei șefei diplomației franceze în România.
Această vizită prefigurează aniversarea, la 4 februarie, a 15 ani de la semnarea Declarației comune privind Parteneriatul Strategic româno-francez și are loc, totodată, în pregătirea celebrării, în luna martie, a 30 de ani de când România a devenit membru cu drepturi depline al Francofoniei.  
În schimbul de opinii, a fost evidențiată relația bilaterală strategică și specială dintre România și Franța, întărită de legăturile istorice de prietenie solidă bazată pe afinități culturale puternice.
Prim-ministrul României a exprimat aprecieri deosebite pentru contribuția substanțială a Franței, în calitate de națiune-cadru, la Grupul de Luptă NATO din România.
Cei doi demnitari au subliniat angajamentul comun pentru amplificarea cooperării bilaterale sectoriale și consolidarea relațiilor economice și de investiții.
În cursul discuțiilor a fost abordată și perspectiva de avansare a aderării României la Spațiul Schengen. Premierul Ciucă a mulțumit pentru poziția de sprijin a Franței în favoarea aderării României și angajamentul ferm pentru susținerea eforturilor României de continuare a parcursului spre realizarea acestui obiectiv.
Șeful Guvernului a punctat demersurile dinamice ale părții române prin angajarea în consultări intense cu toți partenerii europeni în efortul de identificare a unei soluții care să conducă în curând la un rezultat corect și pozitiv în vederea aderării României la spațiul Schengen.
Discuțiile dintre cei doi oficiali au abordat și impactul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. În context, au salutat cooperarea bilaterală în sprijinirea tranzitului cerealelor ucrainene către piețe terțe.
 
**
În perioada 26-27 ianuarie 2023, miniștrii afacerilor externe din Regatul Țărilor de Jos, Wopke Hoekstra și din Republica Franceză, Catherine Colonna, efectuează o vizită comună în România. Programul prezenței în România cuprinde vizite la facilitățile militare utilizate în comun de trupele aliate desfășurate în România și consultări diplomatice în format trilateral România-Olanda-Franța.    
Prezența șefilor diplomației olandeze și franceze reconfirmă interacțiunea trilaterală eficientă între București, Paris și Haga.

Sursa: Întâlnirea premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu ministrul pentru Europa și afaceri externe al Republicii Franceze, Catherine Colonna