Fiica cea mică a preşedintelui, Elena Băsescu, a demisionat săptămâna trecută din PD-L şi a anunţat că va candida ca independent pentru Parlamentul European, urmând să revină în partid după alegerile din această primăvară. EBA, aşa cum s-a „autobrand-uit” domnişoara Băsescu, a luat această decizie în urma scandalului declanşat de presă şi preluat şi de societatea civilă, care a criticat dur posibila candidatură a acesteia.

Atacurile au început cu o corespondenţă Associated Press (AP), în care se relata că „fiica ostentativă a preşedintelui României caută loc în UE (…), deşi un critic a considerat-o ca o păpuşă Barbie (…). Elena Băsescu ţopăie pe catwalk, petrece în cluburi până la orele dimineţii şi mutilează gramatica”. Preluate de la agenţia de ştiri, aceste informaţii au fost publicate apoi de cotidianul italian La Reppublica, însoţite de fotografii care o prezintă pe Monica Columbeanu drept Elena Băsescu. În dreptul la replică cerut AP, ea a reclamat şi rectificarea acestei greşeli din galeria foto,  calificate drept „o gravă eroare jurnalistică”.

La doar câteva zile de la declanşarea scandalului, invitată să candideze din partea democrat-liberalilor, preşedintele Societăţii Academice Române, Alina Mungiu Pippidi, s-a pronunţat deschis împotriva candidaturii fiicei preşedintelui PD-L, caracterizând candidatura drept o propunere „inacceptabilă”: „Nici un membru de partid nu va fi egal cu ea, nici măcar primul-ministru din ce am văzut săptămâna trecută, când a fost întrebat, nu a dat dovadă de mare demnitate şi a spus că nu pentru numele ei, ci pentru talentele ei este acolo”, a declarat Mungiu Pippidi într-o emisiune radiodifuzată. Ea a afirmat că ar candida la europarlamentare din partea PD-L numai dacă ar fi adoptate criterii de integritate pentru gestionarea resursei umane din partid, potrivit cărora toţi candidaţii de pe listă, trebuie să corespundă criteriilor agreate de partid cu Coaliţia pentru un Parlament Curat în anii 2004 şi 2008, adică: să nu fi colaborat cu fosta Securitate, să nu deţină averi ilicite, să nu fie  urmăriţi penal sau trimişi în judecată, să nu fi schimbat mai mult de două partide politice în cariera lor şi să nu se fi ilustrat prin comportament inadecvat în spaţiul public, dar şi să nu fi profitat sau să profite de pe urma poziţiei publice a lor sau a unui membru al familiei lor.

Atacul preşedintelui SAR a fost preluat de întreaga presă, astfel că, deşi obţinuse votul organizaţiei de tineret a partidului şi-şi depusese candidatura pe lista PD-L pentru alegerile europarlamentare, Elena Băsescu s-a retras din partid pentru că „s-a declanşat o largă campanie de presă din care, cred eu, au de pierdut tata şi Partidul Democrat-Liberal. Contrar celor apărute în presă, vreau să ştiţi că nu tata mi-a impus candidatura şi nici Partidul Democrat-Liberal nu a acţionat servil acceptându-mă pe listă. Drept dovadă, lista nu a fost încă aprobată de Biroul Permanent Naţional. Nu doresc ca tatăl meu să fie acuzat de nepotism, nu doresc ca Partidul Democrat-Liberal să fie pus în situaţia dificilă de a alege între mine şi intelectuali”, a declarat EBA la postul naţional de radio.

Potrivit legii, candidaţii independenţi trebuie să obţină un număr de voturi cel puţin egal cu coeficientul electoral naţional, adică rezultatul împărţirii numărului total de voturi valabil exprimate la numărul de mandate ce îi revin României. La o participare la vot de 30%, Elena Băsescu ar avea nevoie de puţin peste 155.000 de voturi pentru a ajunge europarlamentar. Oricum, până pe 7 aprilie, ea trebuie să depună 100.000 de semnături pentru a putea candida. Şi se pare că are şanse mari, pentru că, în afară de numele-magnet pe care-l poartă, este ajutată în acest demers de toată lumea. După ce a primit sprijin moral de la demnitari de vază de pe scena politică, precum preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, care a declarat că  „dacă va fi un proiect de succes, atunci tinerii din România vor avea o reprezentare politică foarte clară”, sau liderul deputaţilor PSD, Viorel Hrebenciuc, care a adăugat că  „dacă ar depinde de votul meu, l-ar avea”, secretarul executiv al PDL, ministrul Turismului Elena Udrea, i-a pus la dispoziţie Elenei Băsescu sediul său de campanie din 2008, pentru a-i purta noroc.Nici tatăl ei, preşedintele Traian Băsescu, nu s-a lăsat mai prejos: „Eu îmi cunosc foarte bine copilul. Sunt convins că fiica mea ştie ce are de făcut pentru că am crescut-o eu. Este mult mai deşteaptă decât credeţi”, a spus şeful statului.