#ComisiaEuropeana – Prin Regulamentul privind alimentele noi, Comisia nu face decât să se asigure că alimentele noi, cum ar fi anumite insecte, sunt sigure pentru consumatori și etichetate în mod corespunzător.

Prin urmare, înainte ca orice aliment nou să poată fi introdus pe piață, acesta este supus unei evaluări științifice stricte a siguranței de către Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA).

Așadar, Uniunea Europeană NU obligă pe nimeni să consume insecte. Consumatorii sunt liberi să decidă ce mănâncă, în baza unor informații clare și transparente care le sunt furnizate. Acest lucru ilustrează încă o dată faptul că UE are unele dintre cele mai stricte norme de siguranță alimentară din lume.

Care este procesul de autorizare a unui aliment nou? O întreprindere sau un operator din sectorul alimentar solicită mai întâi Comisiei o autorizație. Pentru a confirma că alimentul nou este sigur pentru consumatori, Comisia solicită Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA) să efectueze o evaluare. Aceasta are la dispoziție 9 luni pentru a o finaliza. În termen de 7 luni de la data respectivă, Comisia solicită avizul statelor membre cu privire la proiectul de act de autorizare. În cazul în care se obține majoritatea calificată, atunci produsul poate fi introdus pe piață. Sistemul existent este foarte strict și implică multe părți. Mai multe informații cu privire la procesul de autorizare sunt disponibile aici. Ce insecte sunt autorizate pe piață? Există patru insecte autorizate pe piață: larvă Tenebrio molitor uscată larva Tenebrio molitor sub formă congelată, uscată și pulbere Locusta migratoria sub formă congelată, uscată și pulbere Acheta domesticus sub formă congelată, uscată și pulbere Alphitobius diaperionus (vierme de făină mai mic) Mai multe informații, precum și o secțiune dedicată pentru întrebări și răspunsuri cu privire la alimentele noi, sunt disponibile aici.

Despre siguranța alimentară din UE: alimente sigure, de la fermă la consumator Uniunea Europeană are unele dintre cele mai stricte norme de siguranță alimentară din lume.

Protecția sănătății este obiectivul primordial al tuturor normelor și standardelor UE pentru agricultură, creșterea animalelor și industria alimentară. Legislația europeană acoperă atât întregul lanț de producție și prelucrare a alimentelor de pe teritoriul UE, cât și bunurile importate și exportate.

Statele membre aplică aceste standarde armonizate și instituie controale pentru a asigura respectarea lor. UE auditează aplicarea și eficacitatea legilor și a controalelor și oferă formare autorităților competente de la nivel european și internațional.

Politica UE în materie de siguranță alimentară acoperă tot lanțul alimentar, de la fermă la consumator. Ea garantează securitatea și calitatea produselor alimentare și a hranei pentru animale, respectarea unor standarde înalte în materie de sănătate și bunăstare a animalelor și de protecție a plantelor, etichetarea corectă a produselor, precum și furnizarea de informații clare privind originea, conținutul și etichetarea alimentelor.

Politica și acțiunile UE în domeniul siguranței alimentare vizează 4 axe de protecție:

Igiena produselor alimentare: întreprinderile din sectorul alimentar, de la ferme la restaurante, trebuie să respecte legislația UE în domeniul alimentar. Acest lucru este valabil și pentru societățile care importă alimente în UE. Sănătatea animalelor: controalele sanitare și măsurile care vizează animalele de companie, animalele de fermă și animalele sălbatice monitorizează și gestionează bolile și asigură trasabilitatea tuturor animalelor de fermă. Sănătatea plantelor: detectarea și eradicarea dăunătorilor într-o etapă timpurie le împiedică răspândirea și asigură semințe sănătoase. Contaminanți și reziduuri: monitorizarea menține contaminanții la distanță față de alimente și furaje. Limitele maxime acceptabile se aplică atât alimentelor și furajelor produse în UE, cât și celor importate. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) furnizează evaluări independente ale riscurilor și avize științifice și informează cu privire la standardele de siguranță alimentară ale UE.

Informații suplimentare Mai multe informații privind Politicile UE în domeniul siguranței alimentare sunt disponibile aici.

Mai multe informații despre activitatea științifică Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA) sunt disponibile aici.

Sinteze ale legislației UE în domeniul siguranței alimentare sunt disponibile aici.

Informații despre siguranța alimentară în UE sunt disponibile aici.

Sistemul de alertă rapidă pentru alimente și furaje (RASFF)

Trasabilitatea animalelor (TRACES)

Baza de date a pesticidelor

Notificarea interceptărilor și notificări privind sănătatea plantelor (EUROPHYT)

Sursa: DEZINFORMARE: Uniunea Europeană te obligă să mănânci insecte