Marţi, 17 ianuarie 2023, la sediul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, a avut loc vizita oficială a unei delegații a Poliţiei Naţionale Spaniole, condusă de directorul general al acestei instituţii, domnul Francisco Pardo PIQUERAS. În cadrul întâlnirii s-a avut în vedere continuarea dialogului la nivel instituțional și dezvoltarea unor proiecte comune în plan strategic și operațional, pe fondul noilor provocări instituționale, generate atât de situația pandemică, cât și de conflictul din Ucraina.

Delegația Poliției Naţionale Spaniole a fost primită de către domnul chestor de poliție Victor-Ştefan IVAŞCU, inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Române.

Cu ocazia întâlnirii au fost prezentate aspecte privind activitatea Poliției de Frontieră Române, situația operativă înregistrată la frontierele României și posibile direcții de concretizare a cooperării între cele două autorități de aplicare a legii din România și Regatul Spaniei.

Agenda activității a vizat şi prezentarea de către partea română a unor aspecte privind managementul integrat al frontierei, precum și abordarea unor subiecte precum elaborarea, promovarea și monitorizarea implementării de politici în domeniul controlului la frontieră.

Întâlnirea a avut loc în spatiul care găzduieşte exponate ale Muzeului Poliţiei de Frontieră Române, printre care drapele de luptă, o expoziție de uniforme grănicerești istorice, o expoziție de uniforme actuale ale țărilor europene, inclusiv o uniformă de poliţie spaniolă, machete ale navelor fluviale ale Poliției de Frontieră, arme actuale și din timpul celor două războaie mondiale, epoleți, insigne, decorații și publicații istorice.

La final, delegaţia spaniolă a apreciat modul de asigurare a securităţii frontierei, precum şi modul de acţiune în scopul gestionarii fenomenului infracţional transfrontalier, exprimându-şi deschiderea la cooperare.

Sursa: Delegație a Poliţiei Naţionale Spaniole, în vizită la Poliția de Frontieră Română