#ComisiaEuropeana – Comisia Europeană a decis să inițieze o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere României [INFR(2023)2114] și să emită avize motivate cu privire la Bulgaria [INFR(2018)2268] și Spania [INFR(2021)2171] pentru nerespectarea legislației privind achizițiile publice. Normele referitoare la contractele de achiziții publice și la contractele de concesiune (Directiva 2014/23/UE, Directiva 2014/24/UE și Directiva 2014/25/UE) trebuiau să fie transpuse în legislația internă a statelor membre până la 18 aprilie 2016.

Impunând statelor membre să urmeze proceduri imparțiale și transparente, aceste directive vizează deschiderea piețelor publice către o concurență reală între întreprinderile din întreaga UE și asigurarea celui mai bun raport calitate-preț pentru achizițiile publice. Comisia se adresează acestor țări în legătură cu diverse aspecte legate, printre altele, de restricționarea drepturilor operatorilor în cazul României și de excluderea spitalelor private de la normele UE privind achizițiile publice, chiar și atunci când acestea sunt finanțate parțial din fonduri publice, în cazul Bulgariei.  Legislația spaniolă nu respectă, în particular, domeniul de aplicare al directivelor în ceea ce privește tipul de autorități contractante, contracte și modificări ale contractelor care trebuie reglementate.

Bulgaria, Spania și România au acum la dispoziție două luni pentru a răspunde și pentru a remedia deficiențele semnalate de Comisie.  În absența unui răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat în cazul României și să trimită Bulgaria și Spania în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Context

Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană („Comisia”) urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.

Etapele procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.RO•••

Pentru mai multe detalii referitoare la toate deciziile luate, vă rugăm să consultați registrul deciziilor în constatarea neîndeplinirii obligațiilor.

Sursa: Comisia solicită insistent României, Bulgariei și Spaniei să respecte legislația privind achizițiile publice