#ComisiaEuropeana – Pentru a marca cea de a 30-a aniversare a cetățeniei UE, Comisia Europeană prezintă astăzi, 6 decembrie, un pachet de măsuri menite să consolideze drepturile care decurg din cetățenia UE în întreaga Uniune. Persoanele care dețin cetățenia unui stat membru se bucură de un set de drepturi și beneficii diferite de cele conferite de calitatea de cetățean al unui anumit stat membru, inclusiv dreptul la liberă circulație, protecție consulară și de a participa activ la procesele democratice.  

Raportul din 2023 privind cetățenia UE, publicat astăzi, evidențiază progresele înregistrate în materie de consolidare și promovare a drepturilor cetățenești, a valorilor comune și a participării democratice în UE de la publicarea, în 2020, a ultimului raport pe aceeași temă.

Comisia propune astăzi modificarea normelor stabilite în temeiul Directivei privind protecția consulară pentru a proteja și a sprijini cetățenii UE aflați în străinătate în perioade de criză. Această propunere a fost elaborată în strânsă cooperare cu Înaltul Reprezentant, sub a cărui autoritate lucrează SEAE și delegațiile UE în țările terțe. Ca parte a pachetului, Comisia prezintă astăzi și noi orientări privind dreptul la liberă circulație, un ghid de bune practici electorale pentru cetățenii cu handicap, un compendiu de practici pentru votul electronic, precum și un ghid privind cetățenia UE.

De asemenea, Comisia adoptă astăzi primul său raport referitor la punerea în aplicare a Regulamentului privind inițiativa cetățenească europeană și publică cel mai recent sondaj Eurobarometru privind cetățenia și democrația, care analizează măsura în care cetățenii UE își cunosc drepturile care decurg din statutul de cetățean al UE.  

Ce se are în vedere pentru consolidarea drepturilor asociate cetățeniei UE

Printre inițiative, Comisia propune revizuirea Directivei privind protecția consulară a Uniunii astfel încât cetățenii UE aflați într-o țară terță în care țara lor de origine nu are consulat sau ambasadă să fie mai bine protejați și să își poată cere mai ușor drepturile. Prin urmare, cetățenii UE ar trebui să aibă posibilitatea de a obține informații mai clare și de a-și exercita drepturile la asistență și protecție. Propunerea de astăzi include măsuri prin care se urmărește:

simplificarea procedurilor și utilizarea optimă a rețelei internaționale de delegații ale UE, ambasade și consulate ale statelor membre pentru a-i ajuta mai eficient pe cetățenii aflați în dificultate;  consolidarea măsurilor de pregătire și răspuns în situații de criză, inclusiv prin derularea de exerciții periodice de simulare a unei crize consulare și prin pregătirea planurilor de criză consulară, cu o evaluare a riscurilor posibile și o estimare a cetățenilor UE prezenți în fiecare țară;trimiterea de echipe comune de experți consulari pentru consolidarea personalului diplomatic și consular în timpul crizelor.Orientările revizuite privind libera circulație caută să ajute autoritățile statelor membre și instanțele naționale să aplice în mod corect normele UE privind libera circulație. Versiunea din 2009 a orientărilor a fost actualizată în special pentru a reflecta evoluțiile din jurisprudența Curții Europene de Justiție, ținând seama de diversitatea familiilor, inclusiv a familiilor curcubeu. Noile orientări oferă interpretări juridice și practice și exemple de întrebări esențiale privind drepturile la liberă circulație.

Raportul din 2023 privind cetățenia oferă o imagine de ansamblu a tuturor inițiativelor de politică privind cetățenia UE începând din 2020 – de exemplu cea privind facilitarea călătoriilor în timpul pandemiei prin intermediul certificatului digital al UE privind COVID și inițiativele privind abordarea dificultăților cu care se confruntă cetățenii mobili ai UE – și a eforturilor de intensificare a proceselor democratice incluzive și de asigurare a egalității de șanse la alegeri.

Ghidul de bune practici electorale pentru cetățenii cu handicap, astfel cum a fost anunțat în Strategia privind drepturile persoanelor cu handicap 2021-2030, prezintă un set de bune practici electorale din diferite state membre care vizează îmbunătățirea în continuare a participării cetățenilor cu handicap la procesul electoral.

Compendiul de practici pentru votul electronic prezentat astăzi se referă atât la votul electronic ca atare, cât și la alte practici din domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor care se aplică în toate statele membre pentru a promova în continuare exercitarea drepturilor electorale în UE.  

În urma Conferinței privind viitorul Europei, Comisia prezintă un ghid privind cetățenia UE menit să le ofere cetățenilor europeni cele mai importante informații cu privire la drepturile pe care le au. Ghidul pune accent pe tineri și pe persoanele care au dobândit recent cetățenia UE.

Potrivit sondajului Eurobarometru din 2023 privind cetățenia și democrația publicat împreună cu pachetul privind cetățenia, 50 % dintre respondenți se consideră bine informați cu privire la drepturile pe care le au în calitate de cetățeni ai UE; 33 % nu se consideră foarte bine informați, iar 16 % nu se consideră informați.

Primul raport privind funcționarea Inițiativei cetățenești europene (ICE) prezintă progresele înregistrate de la revizuirea din 2020 a regulamentului și anunță un set de măsuri practice menite să îmbunătățească în continuare implicarea cetățenilor europeni în procesele democratice ale UE. Printre acestea se numără continuarea și raționalizarea eforturilor de popularizare a ICE în cooperare cu Parlamentul European și cu statele membre, precum și consultarea sistematică a organizatorilor inițiativelor reușite atunci când se elaborează propunerile de politici ca urmare a acestor inițiative.

Etapele următoare

Comisia caută permanent să se asigure că cetățenii UE pot beneficia pe deplin de drepturile lor și va continua să monitorizeze îndeaproape punerea corectă în aplicare a normelor privind cetățenia UE, inclusiv a celor privind libera circulație. Comisia își va prezenta următorul raport privind cetățenia UE în 2026.

Context

Anul acesta marchează cea de a 30-a aniversare a intrării în vigoare a Tratatului de la Maastricht, care a stabilit una dintre cele mai importante realizări ale UE: cetățenia UE, statut de care beneficiază orice persoană care deține cetățenia unui stat membru. Cetățenii UE se bucură de un set de drepturi și beneficii diferite de cele conferite de calitatea de cetățean al unui anumit stat membru. Drepturile care decurg din cetățenia UE includ dreptul la nediscriminare pe motiv de cetățenie, dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul UE, dreptul de a vota și de a candida la alegerile pentru Parlamentul European și la alegerile locale, dreptul la protecție consulară, dreptul de a adresa petiții Parlamentului European sau plângeri Ombudsmanului European, de a lansa sau de a susține o ICE, precum și dreptul de a contacta și de a primi răspuns din partea oricărei instituții a UE. Aceste drepturi se aplică în toate cele 27 de țări ale UE.

În conformitate cu articolul 25 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Comisia prezintă, o dată la trei ani, rapoarte privind aplicarea dreptului la nediscriminare și a drepturilor cetățenești ale Uniunii. Ultimul raport intermediar a fost publicat în 2020, împreună cu o comunicare intitulată Raportul din 2020 privind cetățenia Uniunii.

Sondajul Eurobarometru Flash privind cetățenia și democrația acoperă o serie de aspecte legate de cetățenia UE, inclusiv dacă europenii își cunosc statutul de cetățeni ai UE și înțeleg principalele drepturi pe care îl conferă acest statut. El conține întrebări privind atitudinea cetățenilor față de chestiunile electorale, de ingerințele externe și de rolul societății civile. Între aprilie și mai 2023, au fost intervievate telefonic 25 722 de persoane cu vârsta de cel puțin 15 ani, din toate statele membre ale UE.

Informații suplimentare

Raport privind punerea în aplicare a Inițiativei cetățenești europene – Fișă informativă

Raportul din 2023 privind cetățenia UE

Noua propunere de directivă privind protecția consulară

Orientări privind dreptul la liberă circulație pentru cetățenii Uniunii și familiile acestora

Ghid de bune practici electorale pentru persoanele cu handicap

Compendiu privind votul electronic

Ghid privind cetățenia UE

Sondajul Eurobarometru Flash privind democrația și cetățenia

Raport privind punerea în aplicare a Inițiativei cetățenești europene

Cetățenia UE – site web

Protecția consulară – site web

Democrație și drepturi electorale – site web

Dreptul la circulație și dreptul de ședere – site web

Sursa: Comisia prezintă un set de măsuri pentru consolidarea drepturilor cetățenilor UE