#ComisiaEuropeana – Comisia Europeană a adoptat ieri, 2 mai, măsuri preventive excepționale și temporare privind importurile unui număr limitat de produse din Ucraina, în temeiul clauzei de salvgardare din Regulamentul privind măsurile comerciale autonome. Aceste măsuri sunt necesare având în vedere circumstanțele excepționale cu care se confruntă cinci state membre din cauza unor blocaje logistice grave. Măsurile vizează doar patru produse agricole originare din Ucraina, și anume grâul, porumbul, rapița și semințele de floarea-soarelui, și urmăresc reducerea blocajelor logistice legate de aceste produse în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia. Măsurile vor intra în vigoare la 2 mai și se vor aplica până la 5 iunie 2023.

În această perioadă, grâul, porumbul, rapița și semințele floarea-soarelui originare din Ucraina pot fi puse în continuare în liberă circulație în toate statele membre ale Uniunii Europene, cu excepția celor cinci state membre aflate în prima linie, și anume Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia. Produsele respective pot continua să circule în aceste cinci state membre ori să le tranziteze în cadrul unui regim de tranzit vamal comun sau pot fi expediate în continuare către o țară sau un teritoriu din afara UE.

În paralel, Bulgaria, Ungaria, Polonia și Slovacia s-au angajat să anuleze măsurile unilaterale privind grâul, porumbul, rapița, semințele de floarea-soarelui și orice alte produse provenite din Ucraina.

Aceste măsuri reprezintă un răspuns la preocupările fermierilor din statele membre învecinate cu Ucraina și, în același timp, susțin angajamentul ferm al UE de a sprijini Ucraina și de a menține capacitățile acesteia de a-și exporta cerealele, care sunt esențiale pentru a hrăni populația mondială și pentru a menține prețurile alimentelor la un nivel scăzut, în contextul provocărilor uriașe generate de agresiunea neprovocată a Rusiei.

Măsurile fac parte din pachetul general de sprijin propus de Comisie și vor fi completate cu un sprijin financiar pentru fermierii din cele cinci state membre afectate și cu măsuri suplimentare de facilitare a tranzitului exporturilor de cereale din Ucraina prin culoarele de solidaritate către alte state membre și țări terțe.

Comisia este pregătită să reinstituie măsuri preventive după expirarea actualului Regulament privind măsurile comerciale autonome la 5 iunie 2023, atâta timp cât se va menține această situație excepțională.

Comisia este pregătită să lanseze, la intrarea în vigoare a prezentului regulament, o evaluare a situației pieței Uniunii pentru alte produse sensibile, în conformitate cu procedura accelerată de salvgardare prevăzută în propunerea Comisiei referitoare la noul regulament privind măsurile comerciale autonome.

„De la începutul războiului de agresiune neprovocat și nejustificat inițiat de Rusia, UE a luat măsuri ferme și consecvente pentru a sprijini capacitatea Ucrainei de a exporta, inclusiv cereale, care sunt esențiale pentru a contribui la hrănirea populației mondiale și pentru a menține prețurile alimentelor la un nivel scăzut. Măsurile de astăzi fac parte dintr-un pachet care susține angajamentul nostru ferm față de Ucraina, abordând în același timp preocupările logistice și comerciale din statele membre ale UE învecinate. Sunt mulțumit să constat că, prin acest pachet, continuăm să adoptăm mai degrabă o abordare unificată la nivelul UE, decât măsuri unilaterale care pun în pericol funcționarea normală a pieței noastre unice”, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene și comisar european pentru comerț.

Context

UE a liberalizat temporar toate importurile sale din Ucraina și și-a suspendat măsurile de apărare comercială împotriva întreprinderilor ucrainene până la 5 iunie 2023. Datorită acestor măsuri, UE sprijină în mod semnificativ economia afectată de război a Ucrainei. De asemenea, UE a pus în aplicare culoare de solidaritate pentru a se asigura că cerealele ucrainene pot ajunge în țările care au cea mai mare nevoie de ele, deoarece războiul de agresiune al Rusiei a limitat drastic accesul Ucrainei la porturile sale de la Marea Neagră. Culoarele de solidaritate UE-Ucraina au devenit un element vital pentru economia Ucrainei și asigură o nouă conectivitate cu Uniunea, contribuind totodată la prevenirea unei crize alimentare mondiale.

Intensificarea traficului la frontierele dintre Ucraina și UE a avut un impact asupra costurilor logistice și a creat blocaje, ceea ce a dus la saturarea capacităților de stocare și a lanțurilor logistice. Aceste circumstanțe excepționale afectează viabilitatea economică a producătorilor locali din statele membre afectate. Comisia a apreciat că situația justifică o acțiune imediată în temeiul articolului 4 alineatul (9) din Regulamentul privind măsurile comerciale autonome.

Pentru informații suplimentare

Regulamentul de punere în aplicare al Comisiei de introducere a unor măsuri preventive privind anumite produse originare din Ucraina

Relațiile comerciale ale UE cu Ucraina

Sursa: Comisia adoptă măsuri preventive excepționale și temporare privind anumite importuri din Ucraina