#ComisiaEuropeana – Platforma „trUE – Adevărul gol-goluț” este disponibilă aici.Platforma va ajuta la consolidarea strategiei de combatere a unui fenomen din ce în ce mai prezent atât la nivel global cât și în societatea românească. Noua platformă își propune să vină în sprijinul publicului larg cu instrumente utile pentru identificarea știrilor false și a informațiilor distribuite în mediul online cu scopul de a dezinforma.

Platforma „trUE – Adevărul gol-goluț” reunește articole, studii de caz, materiale video realizate în colaborare cu influenceri, dar și materiale didactice ce pot fi folosite în timpul orelor de curs.

„65% dintre români declară că știrile sau informațiile care în opinia lor denaturează realitatea sau sunt chiar false reprezintă o problemă pentru democrație în general, conform Eurobarometrului Standard 98. Ne dorim ca « trUE – Adevărul gol-goluț » să ofere un set de bază de instrumente cu ajutorul căruia cât mai mulți români să poată identifica informațiile care denaturează realitatea cu privire la Uniunea Europeană și nu numai, apărute în spațiul public. Oferim resurse online gratuite dedicate combaterii dezinformării, materiale ce pot fi folosite în sălile de clasă de către profesori, informații despre mituri demontate, podcast-uri video realizate de influencerii care ne ajută să « traducem » informații uneori tehnice pe înțelesul tuturor și multe altele”, a declarat Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România.

„Verifică! Verifică încă o dată! Ești sigur că e adevărat? Abia acum poți distribui!” – este doar unul din sfaturile concrete din articolele care demistifică cele mai populare informații false. De asemenea, în platformă sunt disponibile și cele mai noi resurse puse la dispoziție de Comisia Europeană, precum orientări pentru profesori și modalități de încurajare a obiceiurilor „sănătoase” de utilizare a mediului online.

Materiale video realizate de influenceri precum Dezaburit sau Zaiafet sunt disponibile în noua platforma. Unul dintre materiale explică „Ce este și cum recunoști o știre falsă în 7 pași”.

Noua platformă încurajează și interacțiunea cu publicul larg. La adresa de email comm-rep-ro-trueec [dot] europa [dot] eu (comm-rep-ro-true[at]ec[dot]europa[dot]eu), cei interesați se pot alătura inițiativei noastre sau ne pot semnala cazuri de dezinformare legate de Uniunea Europeană.

Context

Confrom Eurobarometrului Standard 98, mai mult de jumătate dintre români (63%) declară că deseori întâlnesc știri sau informații care în opinia lor denaturează realitatea sau sunt chiar false. 61% dintre români sunt de acord că acestea sunt o problemă pentru România.

Lupta împotriva dezinformării este un efort comun, care implică toate instituțiile europene. UE conlucrează cu platformele online pentru a le încuraja să promoveze surse oficiale, să penalizeze conținutul care se dovedește fals sau înșelător și să șteargă conținutul ilegal și pe cel care ar putea dăuna sănătății sau integrității fizice a oamenilor.

Această colaborare a fost reinnoita în 2022 pentru a include lecțiile învățate în urma pandemiei COVID19, cât și ca urmare a războiului Rusiei din Ucraina.

Mai mult de atât, prin Regulamentul privind serviciile digitale, intrat în vigoare pe 16 noiembrie 2022, Uniunea Europeană ia măsuri clare în combaterea răspândirii dezinformării. Această nouă lege pune responsabilitatea în brațele platformelor online în ceea ce privește eradicarea conținutul dăunător, prin măsuri riguroase fără precedent.

Sursa: Combaterea dezinformării: Reprezentanța Comisiei Europene în România lansează platforma online trUE