Direcţia Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a lansat un program pilot pentru monitorizarea probei practice a examenului de obţinere a permisului de conducere categoria B. El se va derula pe parcursul a trei luni şi va viza reducerea fraudării examenului, prin montarea de camere video pe maşinile pe care se dau examenele. „Imaginile stocate pe aceste camere pot reda examenele şi situaţiile din trafic, respectiv condiţiile de deplasare, putându-se reconstitui în orice moment discuţiile care au loc între şofer şi însoţitor. Imaginile obţinute sunt redate de un program special care este capabil să vadă toţi parametri de mers, data şi ora când s-a efectuat înregistrarea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, Mihai Enache.