#ComisiaEuropeana – Sprijinită cu un buget de 5 milioane de euro, această inițiativă urmărește să faciliteze traducerea, publicarea, distribuirea și promovarea diferitelor forme de opere de ficțiune europene, inclusiv romane, poezie și benzi desenate, prin intermediul a aproximativ 40 de proiecte.

Iliana Ivanova, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat: „În peisajul bogat al patrimoniului nostru european, fiecare limbă și fiecare gen literar adaugă detalii și culori unice. Cu cele 5 milioane de euro ale acestei inițiative de sprijinire a traducerilor literare și a promovării cărților, deschidem porți către lumi diverse, ajutând romanele, poezia și chiar și benzile desenate să ajungă la noi categorii de public. Așa scriem o poveste europeană mai puternică și mai vibrantă, care ne unește prin faptul că dobândim o înțelegere și o apreciere comune.”

În 2024, această cerere de propuneri va continua să sprijine Ucraina în domeniul cărților prin furnizarea de publicații în limba ucraineană refugiaților și persoanelor strămutate.

Entitățile eligibile, fie că își depun candidatura în mod individual, fie ca parte a unui consorțiu, sunt invitate să elaboreze strategii editoriale și promoționale cuprinzătoare pentru proiecte care implică cel puțin cinci opere de ficțiune traduse în și din limbi eligibile.

Dimensiunea proiectelor sprijinite variază de la proiecte mici (maximum 10 cărți, 100 000 EUR), până la proiecte medii (maximum 20 de cărți, 200 000 EUR) și proiecte mari (cel puțin 21 de cărți, 300 000 EUR). Proiectele trebuie să respecte condițiile generale de eligibilitate și să cuprindă cel puțin cinci traduceri. Termenul de depunere a candidaturilor este 16 aprilie 2024. Pentru informații detaliate și privind procedurile de depunere a candidaturilor, vizitați pagina dedicată cererii de propuneri de pe Portalul de finanțare și licitații al UE.

Sursa: 5 milioane de euro pentru sprijinirea traducerilor literare și pentru promovarea cărților în cadrul noii cereri de propuneri „Europa creativă”