image Pe 30 noiembrie, Agenția Europeană pentru Mediu a prezentat la Parlamentul European o evaluare a situației actuale a mediului în UE și estimări pentru viitorul acestuia. Conform raportului, UE a făcut progrese semnificative în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și utilizarea surselor de energie regenerabilă, însă provocările viitorului sunt foarte mari. „Europa trebuie să treacă la economia verde“, a spus preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek în cadrul prezentării.

Raportul Agenției Europene pentru Mediu arată că UE a făcut progrese semnificative în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și utilizarea surselor de energie regenerabilă, apropiindu-se de obiectivul de reducere a emisiilor cu 20%. Proiectul Natura 2000 protejează specii în pericol, însă UE are probleme cu pescuitul excesiv și folosirea intensivă a solului nereușind să oprească pierderea biodiversității până în 2010.

În UE există încă probleme
Alte probleme existente în Uniunea Europeană sunt legate de eficiența resurselor și poluarea apelor și a aerului. Efectele pe care acestea le-ar putea avea asupra sănătății umane stârnesc îngrijorări .
„Lansarea raportului vine în momentul potrivit, înainte de începerea negocierilor de la Conferința privind schimbările climatice de la Cancun“, a spus preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, în cadrul prezentării de la Bruxelles. Dumnealui a adăugat că cetățenii europeni sunt afectați de calitatea apei, hrană și aer.

Către o economie bazată pe eficiența resurselor
„Nu există o soluție simplă. Politicienii, oamenii de afaceri și cetățenii trebuie să acționeze împreună. Sunt necesare mai multe eforturi în combaterea schimbărilor climatice. Uniunea Europeană ar trebui să ridice obiectivul de reducere a emisiilor la 30%, cum s-a spus în rezoluția de săptămâna trecută a Parlamentului European“, a mai arătat domnul Buzek.
Joke Schauvliege, reprezentantul președinției belgiene a UE, a spus: „aceste provocări reprezintă o oportunitate de a trece la o economie bazată pe eficiența resurselor, care va crea noi oportunități pentru afaceri, va dezvolta inovarea și va contribui la o ocupare a forței de muncă verde și durabilă“. Conform dumnealui, „nu putem pune acest raport în sertar, trebuie să îl folosim“.

„Dacă avem grijă de natură aceasta va avea grijă de noi“
Comisarul pentru mediu, Janez Potočnik, a spus că „dacă avem grijă de natură aceasta va avea grijă de noi“. Domnul Potočnik a arătat că eficiența resurselor este crucială.
Conform directoarei executive a Agenției, „acest raport este cel mai comprehensiv de până acum privind mediul înconjurător în Europa“. Dumneaei crede că „legislația existentă în domeniul mediului nu mai este capabilă să abordeze corect noile provocări“. Sursa : © Parlamentul European