Liderul Partidului Social Democrat din România participă mâine, la Barcelona, la primul eveniment organizat de PSD Diaspora. Împreună cu socialiştii catalani, Victor Ponta va participa la o întâlnire despre românii din Catalunia, organizată mâine la sediul central al Partidului Socialist Catalan.

În cursul dimineţii, liderul PSD va avea întâlniri cu oficiali din guvernul regiunii autonomice catalane, printre care şi preşedintele regiunii, Jose Montilla. Ulterior, Victor Ponta va participa la evenimentul organizat împreună cu PSC şi cu românii care activează în cadrul nou înfiinţatei organizaţii PSD Diaspora din Spania.