Autorul atentatului împotriva Papei Ioan Paul al II – lea din 13 mai 1981, Ali Agca, a acuzat conducerea bisericii catolice că ar fi fost în spatele acţiunii criminale, transmite EFE.
În cadrul unor declaraţii făcute pentru televiziunea turcă TRT, Mehmet Ali Agca l-a acuzat pe secretarul de stat al Vaticanului din acea vreme, Agustino Casaroli, ca fiind creierul care ar fi organizat asasinarea Papei Ioan Paul al II – lea.

Guvernul Vaticanului a fost în spatele încercării de asasinat. Cardinalul Agustino Casaroli, al doilea om de la Vatican, a decis asta, a declarat Agca, făcând referire la „primul ministru” al Statului Vatican.
Agca a spus că misiunea de a-l ucide pe Ioan Paul al II – lea provenea de la cardinalul Casaroli, care i-ar fi transmis ordinul de execuţie printr-un agent al Vaticanului pe care l-a identificat cu numele „părintele Michele„.
Am făcut pregătiri pentru atac împreună cu Padre Michele şi cu alt agent al vaticanului. M-am întâlnit cu el de câteva ori şi ne-am dus chiar în Piaţa San Pietro ca să planificăm atentatul„, a declarat Agca, care a precizat televiziunii turce că nici CIA şi nici KGB-ul nu au conspirat împotriva Papei.
Mehmet Ali Agca, de 52 de ani, a stat 19 ani într-o închisoare din Italia şi a fost eliberat în 2000, dar a fost extrădat către Turcia, unde era pedepsit cu închisoarea pe viaţă pentru alte delicte comise pe vremea când era membru al grupării de extremă dreapta „Lupii Gri„. Agca a mai fost declarat vinovat şi pentru asasinarea editorului Abdi Ipekci la Istambul în 1979.
Anul acesta, pe 18 ianuarie, Agca a fost eliberat, cu toate că ar fi trebuit să rămână în închisoare cel puţin până în 2017 şi a fost declarat labil psihic.