La patru ani de la moartea sa, Osama Bin Laden este din nou subiect de ştire.

De două ori: acum câteva zile, ziaristul veteran american Seymour Hersh, autor al numeroase relatări despre abuzurile comise de armata Statelor Unite în timpul războiului din Vietnam sau al ocupaţiei militare din Irak, publica în prestigioasa London Review of Books un raport extins despre eliminarea fizică a liderului Al Qaida, în care denunţa neadevăruri în versiunea oficială privind moartea multimilionarului saudit.

Potrivit lui Hersh, administraţia Obama a ascuns intenţionat mai multe informaţii care ar putea compromite relaţiile Washingtonului cu Pakistanul şi cu Arabia Saudită.

La doar câteva ore după apariţia raportului, National Intelligence a SUA punea la dispoziţia marelui public o listă – destul de incompletă – a cărţilor şi documentelor găsite în biblioteca lui Bin Laden din refugiul său din Abbottabad. Simplă coincidenţă? Purtătorii de cuvânt ai CIA insistă că faptele nu au nici o legătură.

Dar, să le luăm pe rând. Investigaţia realizată de Hersh arată mai multe incoerenţe, a se citi inexactităţi, în comunicatul oficial al Casei Albe. Este fals, arată ziaristul, că generalii Ashfak Parvez Kayani, şeful Statului Major al armatei pakistaneze, şi Ahmed Shuja Pasha, directorul serviciilor de informaţii, nu au fost informaţi despre misiunea unităţii de elită a Marinei, însărcinată să-l elimine pe Bin Laden. Amândoi erau la curent cu prezenţa liderului Al Qaida în ţara lor; amândoi ştiau unde era reţinut ostaticul Bin Laden. De fapt, Osama avea sprijinul şi protecţia structurilor militare pakistaneze.

Şeful Al Qaida a fost reţinut la începutul lui 2006 de agenţii Serviciului Secret de la Islamabad (ISI), care l-au transferat la Abbottabad, o mică localitate situată la trei kilometri de Academia Militară a Pakistanului şi la câteva minute de baza ultrasecreta de la Tarbela Ghazi, centru de formare a ofiţerilor de spionaj militar. Aparentement, pakistanezii erau dispuşi să negocieze predarea lui Bin Laden autorităţilor americane. Dar schimbul nu a ajuns să se materializeze.

La jumătatea lui 2010, un înalt oficial din armata Pakistanului a facilitat CIA detaliile privind ascunzătoarea lui sauditului. În schimbul, e adevărat, recompensei de 25 de milioane de dolari, oferiţi informatorilor de Washington. După verificarea informaţiilor, militarul a fost transferat la Washington, împreună cu rudele sale. Spre deosebire de Roma, America plăteşte spionii…

Timp de mai multe luni, serviciile de luptă antiteroristă au analizat variantele posibile pentru eliminarea lui Bin Laden. Folosirea armelor sau trimiterea de drone au fost excluse. Când Washingtonul s-a decis pentru operaţiunea aeriană, strategii au ajuns la concluzia că aveau nevoie de sprijinul logistic al Pakistanului. Nu a fost o decizie precipitată; generalul Shuja Pasha s-a întâlnit cu omologul său de la CIA în numeroase ocazii. În mod curios, atât pakistanezii, cât şi americanii se temeau de o presupusă intervenţie a serviciilor secrete saudite, care l-au protejat în permanenţă pe  Bin Laden, de la plecarea sa în Afganistan până la izolarea sa în Abbottabad.

După Hersh, atât Statul Major, cât şi Serviciul de spionaj militar pakistanez au participat – direct sau indirect – la operaţiunea aeriană. Un amănunt interesant: militarii însărcinaţi cu paza reşedinţei sauditului au fost retraşi cu două ore înainte de începerea opeaţiunii. Ca şi cum nu ar fi fost de-ajuns, toate informaţiile legate de acţiunea comandoului de marines a fost eliminată din computerele Pentagonului. Dosarul a trecut în baza de date confidenţiale ale…CIA.

Ziaristul american asigură, de asemenea, că ceremonia funerară islamică oficiată la bordului navei de război Carl Vinson nu a avut loc niciodată. Şi înmormântarea în larg?Autorul articolului a pus la îndoială veridicitatea versiunii oficiale.

Unele mass-media americane îl critică pe Hersh pentru că nu a publicat identitatea surselor sale. Dar a cunoscut vreodată cineva adevarata identitate a lui Deep Throat, misterioasa sursă de informaţii care a declanşat cazul Watergate?

National Intelligence Council ne-a oferit, la rândul său, o scurtă schiţă a ceea ce pare să fi fost biblioteca lui Osama Bin Laden. Cu naivele comentarii ale instituţiei, care insinuau că sauditul era interesat în destabilizarea economiei franceze, provocând o reacţie în lanţ în lumea industrializată. Celelalte titluri declasificate arată interesul liderului Al Qaida pentru geopolitică. Ciudat, nu? Până şi teroriştii citesc. Şi, se pare, citesc mult…