Criza refugiaților din Orientul Mijlociu, acea catastrofă umanitară care a făcut să curgă râuri de cerneală în Occident și și mai multe lacrimi de crocodil în câteva capitale europene, se transformă în barometrul relațiilor instabile între Bruxelles și Ankara.

De fapt, după sosirea masivă a emigranților arabi – musulmani sau creștini – în Grecia, instituțiile comunitare au început să calculeze posibilitățile de opri această maree umană, în aparență dorită de anumiți politicieni ai Mitteleuropa (Europa Centrală), dar care generează insatisfacții, chiar respingere, în multe state membre ale UE. S-a vânturat, la un moment dat, ipoteza de a returna imigranții economici, nu refugiați, în Turcia, prima țară de primire, cerând politicienilor otomani să… își asume responsabilitatea pentru catastrofă.

Ankara nu a ezitat să formuleze exigențele: cerea fonduri -de aproximativ 4 miliarde de euro – pentru a se ocupa de persoanele deplasate care se aflau pe teritoriul său, precum și reluarea consultărilor privind aderarea Turciei la UE, întrerupte de mai bine de doi ani.

O altă pretenție a guvernului de la Ankara a fost eliminarea vizelor comunitare pentru cetățenii turci. O solicitare pe care europenii păreau dispuși să o ia în considerare cu anume grabă. Totuși…

Turcia i-a luat-o înainte Bruxellesului, anunțând cu 24 de ore înainte de a fi cunoscută poziția europeană, că va elimina obligativitatea vizelor pentru cetățenii UE. O măsură simbolică, deoarece legislația în vigoare în țara otomană prevede doar plata unei mici taxe de intrare, cerută la punctele de frontieră. Totuși, guvernul turc nu a ezitat să dea primul pas, având încredere în aplicarea, din partea europeană, a criteriilor de reciprocitate.

Dar răspunsul de la Bruxelles a venit ca un duș rece. De fapt, europenii doreau aplicarea a… 72 de măsuri presupus de liberalizare, pe care autoritățile de la Ankara le vor putea accepta cu dificultate. Între cele mai controversate figurează derogarea Legii antiteroriste, folosită de turci pentru a combate guerrilla kurdă, legislația privind libertatea presei, care permite punerea călușului în gura jurnaliștilor înclinați să critice regimul, eliminarea piedicilor puse organizațiilor pro drepturile omului.

Dacă europenii sunt dispuși să-i adăpostească pe teroriști în corturi, oferindu-le privilegii în numele democrației, noi nu ne abatem din drum; fiecare să-și urmeze calea, a avertizat președintele Recep Tayyip Erdogan într-o intervenție transmisă de posturile tv, care nu a fost pe placul politicienilor europeni. Pe bună dreptate: islamistul care era moderat în deceniul trecut, devenit islamo-conservator pentru majoritatea presei occidentale, a profitat de ocazie pentru a cere o schimbare a Constituției turce, astfel încât această să prevadă introducerea unui sistem prezidențial. Totul se întâmpla la doar câteva zile după faimoasa demisie a premierului Ahmet Davutoglu, coleg de drum nedespărțit în ultimele decenii, care a decis să se retragă din viața politică.

Criza declanșată de înasprirea maximă a poziției lui Erdogan ar putea pune la îndoială acordul cu Uniunea Europeană. Nu este vorba, în acest caz concret, despre o simplă chestiune de vize sau de încredințarea de persoane deplasate, ci despre un posibil și neliniștitoare schimbare de direcție a Turciei care până acum a fost laică. Se știe că Erdogan nu împărtășește ideile părintelui Turciei moderne, Mustafá Kemal Atatürk.

Un alt simptom al destabilizării? Încă unul…?