Un român în vârstă de 28 de ani și două fete de 22 de ani au decedat într-un accident produs duminică dimineață în apropierea localității Madrigal de la Vera.

Cei trei tineri și o minoră de 17 ani, de naționalitate română, care a supraviețuit cu răni ușoare, se întorceau de la sărbătoarea organizată în Talavera de la Reina.

Tinerii se îndreptau spre casă, când mașina cu care se deplasau pe EX-384 a ieșit de pe șosea într-o curbă.

Nu se cunosc încă circumstanțele în care s-a produs accidentul, dar primele informații indică drept posibilă cauză viteza excesivă.

Autovehiculul a fost distrus în mare parte după ce s-a rostogolit în afara carosabilului și s-a ciocnit cu un gard de piatră.

La sosirea echipajelor de intervenție a fost necesară intervenția pompierilor pentru scoaterea corpurilor neînsuflețite dintre fiarele contorsionale ale mașinii.

Localitățile din care proveneau victimele au anunțat trei zile de doliu, iar tânăra româncă de 17 ani a primit asistență sanitară și a fost externată.

Românul era cunoscut în zonă, iar familia sa este integrată în zonă unde gestionează o cafenea.