În data de 08.04.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 76.233 de persoane, dintre care 8.623 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 5,9 % faţă de ziua precedentă).

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 5.059 cetăţeni ucraineni (în ușoară creștere cu 1,5%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.688 cetăţeni ucraineni (scădere cu 23,8%).

De la declanşarea acestei crize, până la data de 08.04.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 659.064 cetăţeni ucraineni.

În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România  prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare.

Măsuri de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei au fost dispuse și la granița terestră,  fiind suplimentate echipajele care derulează misiuni în zonele de responsabilitate. Se acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date și informații, precum și de adoptare în comun a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute.

Rugăm cetățenii să se informeze doar din surse oficiale.

Sursa: Traficul la frontieră în data de 08 aprilie 2022