Între 28 şi 30 mai, locuitorii din Torrejón de Ardoz vor avea ocazia să trăiască atmosfera barocă din secolul XVII în cadrul unui Târg Baroc care se va organiza în centrul oraşului.
Atmosfera barocă se va putea vedea şi pe străzile adiacente unde vor avea loc 60 de mini-spectacole la fiecare 30 de minute.

Un bătrân „orb” va cânta împreună cu un copil („lazarillo”) cântece din epoca barocă, un fierar va acute cuţite şi va povesti diverse fabule şi istorioare pentru cei mici şi mari. De asemenea, se vor organiza caravane cu măgari şi ateliere pentru artişti populari.
Pentru crearea unei veritabile atmosfere din secolul XVII, magazinele din zonă îşi vor redecora vitrinele, iar vecinii din Plaza Mayor îşi vor atârna la balcoane ornamente din epoca barocă.
Orarul de desfăşurare al târgului va fi de vineri până duminică, după-amiaza, de la 17:30 la 23 şi sâmbătă şi duminică dimineaţă de la 11:30 la 14.