Un muncitor român şi unul portughez au murit într-un accident pe un şantier de construcţii din Teruel, după ce plăcile de beton de la un etaj s-au prăbuşit. Victimele împrăştiau nisip la parter aflându-se chiar sub plăcile de beton când acestea au cedat. Un alt muncitor portughez, care se afla pe structura de rezistenţă, şi-a fracturat piciorul. Alţi câţiva muncitori au fost răniţi uşor în urma accidentului petrecut pe şantierul din Teruel.           Institutul pentru sănătate şi siguranţă la locul de muncă, din Aragon, a început o anchetă în acest caz. Patru persoane au murit în accidente pe şantiere, de la începutul anului. Sindicatele spaniole şi autorităţile din Aragon au cerut o investigaţie complexă şi mai multe măsuri pentru a preveni astfel de accidente. Autorităţile continuă ancheta la faţa locului şi lucrările la şantierul din Teruel se vor relua de abia luni şi doar după ce se va şti din ce cauză s-a produs tragedia.