Guvernul Spaniei pregateste un plan de stimulare a intoarcerii acasa pentru romanii fara loc de munca. O delegatie din cadrul Ministerului Muncii din Spania s-a intalnit la Bucuresti in perioada 3 – 4 mai cu membri din conducerea Ministerului Muncii din Romania pentru a discuta despre un „plan de colaborare” care sa stimuleze intoarcerea romanilor acasa.

In Spania traiesc peste 900 de mii de romani, dintre care 273.000 platesc impozite si muncesc legal, iar 61.000 beneficiaza de ajutor de somaj.

Delegatia spaniola a fost constituita din specialisti ai retelei de cooperare europeana pentru munca si mobilitate, EURES, din cadrul ministerului spaniol al Muncii si a incercat sa faca un schimb de informatii cu omologii din Romania, unde somajul este mult mai mic decat in Spania, ajungand la 7,5 %.

In acest sens, Ministerul Muncii din Spania va instala puncte de informare pentru romani la targuri specializate si va intensifica legatura cu asociatiile romanesti din peninsula ca sa le transmita ofertele de munca din Romania.

Nu putem sa obligam pe nimeni sa plece acasa„, a precizat directorul EURES Spania, Maria Jose Arias Fernandez, care a participat la intalnirea de la Bucuresti, in declaratii pentru periodicul Cinco Dias, dar a subliniat ca se doreste evitarea somajului de lunga durata in randul europenilor.

Guvernul roman s-ar fi aratat favorabil fata de o astfel de colaborare cu Spania.


Confirmarea somajului prin internet va fi eliminata

Dupa limitarea accesului strainilor la asistenta publica sanitara, executivul de la Madrid are in pregatire si alte masuri pentru reducerea deficitului. O preocupare importanta pentru guvernul lui Mariano Rajoy este fraudarea Asigurarilor Sociale. Potrivit, La Vanguardia, guvernul se pregateste sa modifice modalitatea de confirmare a somajului prin internet, dupa ce s-a fi descoperit ca peste 50.000 de marocani si romani ar fi primit pe nedrept ajutor de somaj, aflandu-se in tarile de origine.

Planul de Stabilitate Bugetara prezentat in aprilie de guvernul spaniol prevede si modificarea sau eliminarea posibilitatii de a confirma somajul, „demanda de empleo”, prin internet.