Vremea din ultimele ore a produs în Spania importante pagube materiale, dar şi victime. O femeie din regiunea Galiţia a murit după ce un zid din cadrul unei construcţii neterminate s-a prăbuşit peste ea. De asemenea, în diferite zone mai multe persoane au fost rănite din cauza copacilor rupţi de furtună, iar în anumite regiuni circulaţia feroviară a fost întreruptă.

Condiţiile meteorologice au provocat şi întreruperi în reţeaua de furnizare a energiei electrice şi câteva zeci de mii de familii din peninsulă sunt lipsite de electricitate. Vântul a depăşit în ultimele 24 de ore viteze de peste 100 de km pe oră, iar în nordul Spaniei, acesta a atins şi 197 de km pe oră.

În privinţa traficului aerian, vremea a dus la anularea a peste 60 de zboruri, majoritatea pe relaţia peninsulei cu arhipelagul insulelor Canare. În orele următoare vântul va continua să sufle cu putere potrivit Agenţiei Naţionale de Meteorologie (AEMET), care a anunţat rafale de uragan, cu viteze de peste 120 de km pe oră în nord şi în Castilla y Leon, precum şi vânt în interiorul peninsulei şi în Canare.

Autorităţile rutiere au interzis circulaţia camioanelor până duminică la prânz şi transportul feroviar a fost suspendat în mai multe zone. Meteorologii se aşteaptă ca în cursul zilei de duminică, spre după amiază, să se diminueze efectele acestei furtuni.