Guvernul de la Madrid a decis să ofere facilităţi substanţiale micilor întreprinzători ca să stimuleze afacerile şi să reducă astfel şomajul, care depăşeşte 27 la sută din populaţia activă.

Miniştrii din cabinetul lui Mariano Rajoy au aprobat vineri, 24 mai, proiectul de lege prin care se stabilesc o serie de măsuri destinate micilor întreprinzători, aşa-zisii „autónomos„.

Legea Întreprinzătorilor presupune acordarea de facilităţi fiscale, măsuri de stimulare a creditării sau de reducere a procedurilor birocratice. Asociaţia Persoanelor Fizice Autorizate (Asociacion de Autonomos de España – ATA) a remarcat cel puţin cinci teme esenţiale în care activitatea întreprinzătorilor poate fi uşurată.

Mai puţină birocraţie


Noua lege, adoptată vineri de Consiliul de Miniştri, creează posibilitatea de a deschide o afacere pe cont propriu în 24 de ore şi printr-o singură procedură birocratică.
Acest lucru se poate face prin intermediul proiectului Emprende 3 care permite înregistrarea informatizată a unui formular tip, care poate fi completat si transmis prin intermediul administraţiilor publice locale, regionale şi naţionale.

Modificarea plăţii TVA (IVA)


Asociaţia întreprinzătorilor ATA consideră că una dintre principalele noutăţi ale legii este faptul că de la 1 ianuarie 2014, cei care lucrează ca „autónomos” vor putea să plătească TVA-ul doar atunci când vor încasa facturile. În momentul de faţă, „autonomii” plătesc TVA-ul la momentul emiterii facturilor şi în condiţiile în care încasările se fac cu mari întârzieri, mulţi sunt în pragul falimentului pentru că la rândul lor şi-au achitat datoria către stat, dar nu au nici un beneficiu. ATA subliniază faptul că în momentul de faţă mulţi „autónomos” creditează statul pe propria cheltuială. În 2012, „autónomos” au plătit în avans un miliard de euro sub formă de TVA pentru facturi neîncasate încă şi pe care nu sunt siguri că le vor încasa având în vedere situaţia de criză prin care trece Spania.

Protejarea proprietăţilor întreprinzătorilor

Legea aprobată de cabinetul lui Mariano Rajoy impune şi o limită privind responsabilitatea întreprinzătorilor în caz de neplată a creditelor. Sunt excluse de la garanţii bunurile strict necesare ale micilor întreprinzători cum este locuinţa şi maşina.

{loadposition publi-in-article}

A doua şansă

Se stabileşte un sistem de refinanţare a datoriilor în cazul întreprinzătorilor care intra în faliment. Se prevăd reduceri ale datoriei sau reeşalonări de plăţi.
Guvernul vrea să-i ajute astfel pe „autónomos” să-şi reia activitatea chiar dacă eşuează la prima încercare.

Reducerea impozitului de „autónomo” la 115 euro

Cei 100 de mii de „autónomos” din Spania care au activitate în mai multe domenii vor plăti doar 50% din costul baremului minim de cotizaţie. Acest lucru înseamnă că întreprinzătorii vor putea plăti doar 115 euro pe lună până în iunie 2015, dată la care vor putea plăti doar 25% din cotizaţie, adică în jur de 60 de euro pe lună.