În cadrul unei ceremonii patronate de regele Juan Carlos şi regina Sofia, guvernul Spaniei a primit ştafeta preşedinţiei europene. Ceremonia a avut loc la Madrid în prezenţa premierului Jose Luis Rodriguez Zapatero, a preşedintelui Consiliului European, Herman van Rompuy, şi a preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barosso.

La ora declaraţiilor, cei trei lideri europeni au subliniat nevoia unei strategii economice europene care să ducă la recuperarea din criză şi crearea de noi locuri de muncă, având în vedere gravele probleme pe care le au toate statele membre ale Uniunii Europene. Atât Zapatero, cât şi Rompuy şi Barosso, au subliniat cooperarea şi unitatea care trebuie să stea la baza elaborării strategiei „Europa 2020„. „Este deosebit de important consensul între liderii ţărilor Uniunii, astfel încât, pînă în iunie 2010, această strategie să fie aprobată„, a subliniat Herman van Rompuy, iar preşedintele Comisiei Europene, Durao Barosso a afirmat că momentul dezbaterii unei strategii economice comune în Europa este acesta. „Dacă nu este posibil acum să avem definită această strategie, nu va fi posibil niciodată„, a precizat Barosso. Ideea principală este crearea unui model economic bazat pe competitivitate şi adaptat la o creştere economică de maxim 1%, ceea ce experimentează guvernele Uniunii Europene în următoarea perioadă.

În mandatul său de şase luni la preşedinţia Uniunii Europene, guvernul Spaniei şi-a fixat două obiective principale: punerea în practică a Tratatului de la Lisabona privind reformarea instituţiilor europene şi consolidarea redresării economice, pe fondul creşterii şomajului în Europa. Premierul spaniol, José Luis Rodriguez Zapatero, speră ca această preşedinţie să confirme forţa politicii externe spaniole. Premierul spaniol declară că în această perioadă îşi doreşte ca Europa să devină o economie mai productivă, mai inovatoare, mai sustenabilă. Pe plan extern, Zapatero menţionează transformarea Europei într-un factor de mai mare influenţă în context internaţional, o Europă care să apere şi să promoveze valorile păcii şi cooperării.