Primele alegeri regionale din acest an anunță o bătălie electorală dură între partidele tradiționale, PP și PSOE, și noile formațiuni care au primit botezul focului în Andaluzia: Podemos și Ciudadanos.

Cu o participare de 51%, PSOE a reușit să obțină același număr de mandate parlamentare (47) ca și în 2012, în timp ce Partidul Popular a pierdut 17 mandate față de ultimele alegeri. Șeful executivului andaluz, socialista Susana Diaz se declară mulțumită de rezultatul alegerilor și de prestația partidului său.

Formațiunea premierului Mariano Rajoy a ajuns pe a doua poziție în preferințele andaluzilor, cu 33 de mandate, dar ascensiunea partidului Podemos este principala noutate a acestor alegeri regionale. Formațiunea lui Pablo Iglesias a obținut 15 mandate în Parlamentul regiunii și este a treia forță.

Cealaltă formațiune surpriză a fost partidul de centru-dreapta, înființat în Catalonia, Ciudadanos, care a atins o performanță electorală de invidiat, cu 9 fotolii în camera de la Sevilia.

Stânga Unită a fost un alt partid tradițional, care a primit o înfrângere dureroasă, pierzând 7 mandate față de alegerile de acum 3 ani. Fostul Partid Comunist spaniol va ocupa doar 5 fotolii în parlamentul regional.

Următoarele alegeri regionale și locale, din 25 mai, se prefigurează a fi o adevărată bătălie electorală între formațiunile cu vechime și noile partide, născute din nemulțumirea cetățenilor față de politica anticriză.

Podemos este o forță politică nouă, care a zdruncinat temelia partidelor mari spaniole, după ce a obținut, anul trecut, în mod neașteptat, 5 mandate în Parlamentul European. Provine din Mișcarea Indignaților, 15M, și a apărut în ianuarie 2014. Nu are încă un program electoral bine definit, dar este asimilat cu partidul Syriza din Grecia, care se străduiește să reducă presiunea măsurilor de austeritate bugetară asupra populației.

Partidul Popular și premierul Mariano Rajoy încearcă să combată efectul Podemos avertizând electoratul spaniol cu privire la o posibilă agravare a crizei din Spania, dacă vor ajunge la putere reprezentanții acestei formațiuni.

Alegerile din Andaluzia au confirmat că politica spaniolă se află într-un profund proces de schimbare și preferințele unui electorat obosit de criză și șomaj se îndreaptă acum către formațiuni care nu au fost încă la Putere.

Podemos este principalul adversar al Partidului Popular, criticat pentru măsurile anticriză, dar o mare parte a electoratului său provine de la formațiunile tradiționale de stânga. În același timp, Ciudadanos pare să fie catalizatorul perfect pentru votul de dreapta al votanților care îi pun o notă mică guvernului de dreapta al lui Mariano Rajoy.