Consulatul General al României la Sevilla oferă, în 18 şi 20 noiembrie, servicii consulare itinerante în provinciile Murcia şi Granada. În data de 18 noiembrie a.c., în Murcia, serviciile consulare vor putea fi solicitate la sediul Consulatului Onorific al României la Murcia, între orele 10:00 – 16:00, la adresa Edificio Paraninfo, Avenida de los Rectores, nr. 3, Murcia.

Pentru mai multe informaţii, Oficiului Consular Onorific poate fi contactat la telefon 968.879.567, fax: 968.879.568 sau prin email: consuladomurcia@xplorasolutions.com.

În data de 20 noiembrie a.c., echipa consulară se va afla în Motril (provincia Granada), între orele 10.30 la 16.00, la adresa Centrului Intercultural Motril situat în str. Galicia, Edificiul Versalles, Bajo 1, Motril, 18600.

Ambasada României recomandă tuturor cetăţenilor români care vor solicita servicii/documente consulare să se prezinte cu documentele de identitate/călătorie şi/sau stare civilă atât în original, cât şi în fotocopie.

De asemenea se precizează că solicitarile de documente de călătorie (paşapoarte) sau de identitate se depun exclusiv la sediul Consulatului General al României la Sevilla (calle Nicaragua, nr. 18, Sevilla).