Miercuri, 30 Martie 2022

Galerie foto

Declarații susținute de premierul Nicolae-Ionel Ciucă la începutul ședinței de guvern

[Check against delivery]

Nicolae-Ionel Ciucă: Bună ziua! Înainte de a intra în agenda ședinței de guvern, doresc să fac mențiunea că suntem aproape de încheierea Trimestrului I din acest an și, la nivelul Guvernului, am avut de îndeplinit 24 de jaloane și ținte pentru Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În acest moment, sunt 11 jaloane și ținte închise. În ședința de guvern de astăzi vom închide încă cinci, urmând ca celelalte 8 să fie închise până mâine, și aici discutăm de ordine de ministru și alte documente interne. Sigur, încă două documente vor face obiectul discuțiilor dintre Ministerul Cercetării și Digitalizării și Comisia Europeană. Important este ca, mâine, ele să fie finalizate și transmise la Comisie. Le mulțumesc tuturor pentru efort și, sigur, fiind vorba de un trimestru în care am desfășurat toate activitățile și procedurile necesare îndeplinirii întregului set de jaloane și obiective, avem acum identificate toate mecanismele, astfel încât să putem să gestionăm mai facil și să avem un dialog mai coerent cu comisiile de specialitate de la Bruxelles pentru tot ceea ce înseamnă alinierea din punct de vedere al respectărilor reglementărilor impuse de la nivelul Comisiei și conținutul ghidurilor pe care noi le elaborăm pentru fiecare proiect în parte. În ședința de guvern de astăzi, vom lua decizii pe mai multe domenii, unul dintre ele este domeniul social. Aici aprobăm o finanțare de 161 de milioane lei pentru înființarea a 100 de centre de servicii sociale destinate vârstnicilor. De asemenea, vom aproba documentul strategic privind incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2022-2027. Este un obiectiv prin care ne propunem să reducem numărul persoanelor expuse riscului sărăciei sau excluziunii sociale cu cel puțin 7% până în anul 2027.

În domeniul mediului și investițiilor, aprobăm bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2022 al Fondului de Mediu și al Administrației Fondului pentru Mediu. Aici este foarte important să subliniem că, practic, vom continua programele deja consacrate și mult așteptate de români, și anume: Rabla, Casa Verde și Rabla pentru Electrocasnice. De asemenea, vom lansa sesiuni noi de finanțare pentru programe care vor fi adaptate cerințelor impuse de noua realitate social-economică – ne referim în principal la sisteme fotovoltaice, la transportul electric public, la infrastructura verde și la gestionarea deșeurilor.

În ceea ce privește domeniul economic vom asigura accesul la finanțare întreprinderilor din agricultură. Prin această decizie, dorim să încurajăm afacerile în zona rurală. Prin memorandumul pe care îl vom aproba astăzi, Programul Rural Invest va beneficia de un buget de 530 de milioane lei, iar el este destinat susținerii agriculturii și industriei alimentare românești, astfel încât să poată să devină mai competitive și, de asemenea, să putem să valorificăm potențialul agricol, ținând cont de tot ceea ce înseamnă evaluarea și posibilele evoluții în asigurarea produselor agricole. Vă mulțumesc.

Sursa: Ședința de guvern din 30 martie