Secretarul de stat pentru Imigraţie, Consuelo Rumi a precizat recent că deocamdată nu s-a mai avansat în legătură cu introducerea posibilităţii ca românii care decid să se întoarcă acasă să încaseze în ţară ajutorul de şomaj, dar că de acest avantaj se vor putea bucura şi alţi cetăţeni europeni.

Într-adevăr dacă va fi introdusă această facilitate de a încasa şomajul în ţara de origine, la ea vor avea acces şi ceilalţi cetăţeni europeni, pentru că altfel s-ar crea o situaţie de discriminare. Orice măsură trebuie luată în raport cu normele europene, iar orice interpretare a acestora nu se poate aplica doar românilor, pentru că ar fi o discriminare„, a preciyat Consuelo Rumi la o întâlnire cu corespondenţii străini de la Madrid.

Cu toate că a trecut mai bine de o lună de la anunţul făcut de ministrul Muncii şi Imigraţiei, Celestino Corbacho, deocamdată nu au mai apărut noutăţi. La sfârşitul vizitei sale de la începutul lunii aprilie, în România, unde a semnat două acorduri, Corbacho a anunţat că guvernul spaniol va oferi posibilitatea românilor care vor să se întoarcă acasă să încaseze în ţară ajutorul de şomaj. Pentru aceasta, ministrul a precizat că a fost demarat un studiu juridic pentru a vedea care sunt posibilităţile de a implementa această măsură. Încă de atunci, ministrul a precizat că pregătirile ar putea dura cel puţin 2 luni.

În luna mai, în Spania numărul şomerilor români a urcat la 43.059, reprezentând 12,03% din totalul de şomeri străini. Potrivit declaraţiilor facute de ministrul Muncii, peste 40 de mii de români nu mai beneficiază de nici un fel de sprijin social.