Aflat în vizită la Bucureşti, preşedintele Senatului canadian a declarat că România şi Canada vor grăbi procesul de ridicare a vizelor pentru români. Potrivit Ministerului de Externe, România a înregistrat progrese semnificative în privinţa îndeplinirii unor criterii importante pentru eliminarea regimului de vize pentru românii care călătoresc în Canada, precum rata de refuz a cererilor de viză, rata de depăşire a perioadei de şedere legală şi numărul cererilor de azil. Pe de altă parte, în aprilie, Guvernul de la Otawa a ridicat vizele pentru cetăţenii Croaţiei, o ţară care încă îşi negociază aderarea la UE. În prezent, Canada îşi menţine regimul de vize faţă de două state membre ale UE: România şi Bulgaria.