Interviu cu ministrul regional de Imigraţie al Comunităţii Madridului, Javier Fernández Lasquetty. 

Reporter: – Suntem preocupaţi cu toţii de şomaj şi se ştie că românii încep să se întoarcă acasă din cauza crizei economice care afectează Spania. Aveţi date statistice în acest sens sau despre românii care se înscriu la programele de formare profesională, prin intermediul Consiliului Regional de Imigraţie al Comunităţii Madridului?

 

Javier Fernández Lasquetty: – În privinţa întoarcerii nu avem deocamdată date, iar cele mai recente sunt din ianuarie 2009 şi provin de la evidenţa populaţiei de la municipiile din Madrid, unde se observă o stagnare a creşterii populaţiei. În cazul procesului de întoarcere vom avea date exacte cu întârziere, pentru că aşa cum este natural, şi nu o reproşez nimănui, o persoană care se întoarce acasă nu trece întâi pe la primărie ca să se șteargă din „padron„. Impresia pe care o am este cea pe care mi-o transmit unele asociaţii, centrele de participare pentru imigranţi CEPI şi primarii din localităţi mici, care îi văd pe locuitori mai de aproape. Sunt diverse cazuri. În unele familii tatăl s-a întors acasă, dar mama care încă mai are un loc de muncă continuă să rămână aici cu copiii. Sunt şi familii întregi care au plecat, dar sunt şi cazuri în care cei care au plecat acasă s-au întors din nou în Spania.

În privinţa întoarcerii ar fi o eroare să gândim că toată lumea face la fel. Fiecare persoană va face ce poate şi ceea ce doreşte, în funcţie de preferinţe, decizii şi circumstanţe, aşa că există situaţii foarte diverse.

 

Rep: – Dar se poate vorbi de un val al întoarcerii?

 

J.F.L.: – Nu, fără îndoială, un adevărat val de întoarceri nu se produce. Pe lângă asta nici nu mi se pare de aşteptat o avalanșă de întoarceri. Ceea ce arăta şi Carlos Iglesias în filmul său documentar despre români „1 euro 3,6 lei”, corespunde realităţii, căci fiecare român, inclusiv în aceeaşi familie, este diferit şi se gândeşte la lucruri diferite. Există persoane care se gândesc la o întoarcere iminentă, există persoane care au decis că rămân şi altele care încă nu s-au decis şi vor hotărî în funcţie de cum le merge în continuare. Dar, un val de întoarceri nu văd şi nici nu-l prevăd. Cazuri de întoarceri, însă, sigur vor fi.

În ceea ce priveşte formarea pentru muncă pot spune că este unul din principalele noastre obiective încă de acum 2 ani, inclusiv de când s-a recunoscut existenţa unei crize. De fapt, la începutul lui 2008 am decis să destinăm o mare parte din activitatea noastră programelor orientate către formarea pentru muncă şi orientarea profesională a imigranţilor, atât prin intermediul CEPI-urilor cât şi cu ajutorul asociaţiilor şi primăriilor.

Am destinat 4,2 milioane de euro, în ultimii doi ani, pentru aceste programe. 90 de mii de persoane au primit formare şi orientare în muncă prin Consiliul Regional de Imigraţie (Consejería de Inmigración). Este o sumă importantă pentru că aproape 1 din 10 imigranţi au beneficiat de aceste programe. Trebuie să mai adăugăm şi faptul că 30 de mii de persoane au primit ore de limbă spaniolă şi cred că în 2009 numărul acestora va creşte.

Nu avem cifre pe naţionalităţi, dar la cursurile şi activităţile de formare şi orientare care s-au oferit la Centrele Hispano – Române din Alcalá de Henares şi Coslada sau în colaborare cu primăriile unde populaţia română este semnificativă – Arganda, Alcalá de Henares, Torrejón de Ardoz – a existat un nivel de participare foarte înalt din partea românilor.

În această privinţă, Consiliul de Imigraţiei împreună cu Consiliul de Muncă din cadrul guvernului regional oferă o mare varietate de opţiuni persoanelor care muncesc într-un sector de activitate în care acum nu există cerere, cum este cel al construcţiilor şi tot ceea ce depinde de acestea, ca să cunoască şi să primească formare în alte domenii de activitate. Am făcut în acest sens lucruri importante, dar nu suntem încă mulțumiți şi vom continua să dăm un impuls cât mai mare acestor acţiuni.

 

Rep: – Cum îi percepeţi pe români în aceste momente de criză? Credeţi că reuşesc să se adapteze sau se dau bătuţi?

 

J.F.L.: – Impresia şi informaţiile pe care le am îmi arată că românii şi în mod special bărbaţii au fost foarte afectaţi de criza economică, dar reacţia lor a fost mai bună decât ne-am fi aşteptat. Este vorba de dorinţa lor de a găsi cât mai repede de lucru şi de a avea cât mai repede venituri. Trebuie să spun că meritul cetăţenilor români din Comunitatea Madridului şi în general a celor din întreaga Spanie este că înainte de toate ei îşi doresc să găsească un loc de muncă, înainte de a apela la reţelele de ajutor social, destinate persoanelor cu puţine venituri sau deloc. Eu am observat că în principiu românii din Madrid nu se refugiază în aceste reţele de protecţie socială. Dacă trebuie să apeleze la ele o fac şi mi se pare normal, dar obiectivul lor principal este să caute de muncă şi să continue să lucreze, nu să depindă de ajutorul celorlalţi sau de ajutorul de şomaj. Mie acest lucru mi se pare admirabil şi mereu îl dau drept exemplu. Există şi nişte date semnificative. În Madrid, 1400 de familii de imigranţi primesc ceea ce se numeşte „Renta Mínima de Inserción”. Recent, am cerut Consiliului pentru Probleme Sociale să-mi ofere datele, pentru că acestea sunt pe familii. Sunt 1400 de familii de străini din 5000 de familii şi m-a interesat să ştiu câte dintre acestea sunt de naţionalitate română. Sunt doar 40. Desigur, sunt probabil mai multe familii asistate de primării, dar aceste date arată ceea ce au demonstrat românii de când au ajuns la Madrid: că marea majoritate, şi între cei 200.000 sunt şi excepţii în mod natural, sunt cetăţeni care au venit să muncească, care vor să muncească, care au o rată înaltă de ocupare, care sunt dispuşi să lupte pentru asta şi fac totul pentru a reuşi în aceste circumstanţe dificile cum sunt cele actuale.

 

Rep: – Totuşi, plecând de la aceste date şi de la ce spuneaţi despre români, acum ceva vreme se cunoşteau rezultatele unui studiu privind simpatia spaniolilor din regiune faţă de străini. Românii se aflau pe penultimul loc înaintea marocanilor. Trebuie recunoscut faptul că imaginea nu este bună şi departe de a fi perfectă, dar nu întotdeauna aceasta corespunde realităţii şi nu se potriveşte cu ceea ce ştim că sunt românii.

 

J.F.L.: – Acele date erau de acum mai bine de un an. În curând vom face din nou Barometrul Integrării şi vom avea informaţii actualizate, dar sunt sigur să acestea se vor schimba. Pe mine m-a surprins acea informaţie pentru că nu era ceea ce observ eu, atunci când vorbesc cu persoane care nici măcar nu sunt în această lume a imigraţiei, nici în lumea politică, dar care trăiesc în municipii unde locuiesc mulţi români şi unde prezenţa lor este vizibilă. Este adevărat că în oraşul Madrid trăiesc cei mai mulţi români, 60 de mii din cei 200 de mii, dar când vorbim despre Arganda, Torrejón, Alcalá sau San Martin de la Vega, ceea ce se observă este o senzaţie de simpatie şi de apropiere normală. Este evident că mai sunt şi situaţii în care îmi pare rău că mijloacele de comunicare nu ajută. În această privinţă ne-am implicat şi eu am vorbit de multe ori cu reprezentanţii lor pentru a le arăta că trebuie să distingă între comportamentele care le pot avea unele persoane de naţionalitate română, foarte puţine, în raport cu ceea ce numim comportamentul normal al majorităţii celor 200.000 de români. În mod inevitabil, în ziare şi la televiziuni, uneori, iese mai mult în evidenţă o ştire legată de delincvenţă, care are între autori o persoană de naţionalitate română, decât faptul că majoritatea sunt persoane oneste şi muncitoare.

 

Rep: – Am putea clasifica imigraţia în două tipuri: imigraţie temporară şi imigraţie permanentă, destinată să acopere alte necesităţi în afară de locuri de muncă, aşa cum este creşterea natalităţii, care este scăzută în întreaga Europă. Din această perspectivă, ce părere aveţi despre planurile de întoarcere acasă? Sunt sau nu o pierdere de vreme, având în vedere faptul că mulţi dintre cei care sunt invitaţi acum să plece ar putea reveni în Spania după ce va trece criza?

 

J.F.L.: – Eu sunt liberal, aşa că nu cred în ingineria socială. Nu cred că există un politician şi nici un funcţionar capabil, nici legitimat pentru a decide ce trebuie să facă oamenii. Pe lângă asta, experienţa, din nefericire, prea bine cunoscută în ţările de Est, când un regim politic s-a ocupat să facă inginerie socială, să spună cum trebuie să fie societatea, s-a dovedit a fi cel mai mare eşec şi cea mai mare dramă din istoria europeană. Aşadar acest lucru, la scară mică sau mare mi se pare că duce la greşeală. Eu cred că persoanele decid în mod liber ceea ce vor să facă. În acest sens s-a demonstrat în aceşti ani în Spania şi în special în Madrid, că imigranţii au putut să beneficieze de un fenomen care se numeşte mobilitate socială ascendentă şi care constă în faptul că o persoană care vine aici are la început un loc de muncă mai puţin calificat, puţin remunerat, dar după un an sau doi găseşte un loc de muncă mai bun şi apoi şi mai bun şi aceasta este experienţa majorităţii imigranţilor de aici, în special a celor care au în Madrid 6, 7 sau 8 ani. Apoi toate aceste viziuni care le plac mult socialiştilor, că vom aduce imigranţi ca să ocupe o anumită poziţie pe scara muncii şi aşa să acopere posturile… Nu. Cu toate că se încearcă, mereu va ieşi rău, pentru că în cele din urmă oamenii decid liber în ce domeniu vor să lucreze şi caută mereu ceva mai bun. Instinctul uman, pe de altă parte de dorit, care se manifestă prin ambiţia de a se autodepăşi este foarte prezent la persoanele care decid să emigreze şi de aceea mi se pare condamnată la eşec orice viziune constructivistă de acest gen. Politica noastră este de a sprijini şi de a oferi mijloace prin care, datorită libertăţii, creativităţii, ingeniozităţii, efortului şi sacrificiului, orice persoană indiferent de locul naşterii să poată ajunge cât mai departe posibil. Şi românii sunt un exemplu în acest sens. Cel mai mare număr de firme mici de persoane fizice autorizate în Madrid este ce al românilor şi mulţi dintre ei au ajuns destul de recent aici. Este un exemplu că în comunitatea românească există dorinţa de evoluţie, ambiţia de a obţine ceva mai bun pe plan personal şi pentru familia sa.

În privinţa planului de întoarcere nu am nimic împotriva programelor pe care le pune în aplicare guvernul, atât către alte ţări cât şi orientate către ţări comunitare. Nu am nimic împotrivă, atâta vreme cât aceste măsuri se bazează pe caracterul voluntar.

 

Rep: – Românii sunt cetăţeni europeni, dar sunt consideraţi imigranţi. Ce părere aveţi despre diferenţa care se face în continuare şi cât timp credeţi că va trece până când românii vor fi văzuţi la fel ca britanicii sau germanii?

 

J.F.L.: – De ce este nevoie ca această evoluţie psihologică colectivă să se producă? Timp! Este doar o chestiune de timp. Cât? Eu cred că nu mult, dar va depinde şi de situaţia economică a Spaniei, în sensul că o situaţie economică, care să producă din nou locuri de muncă şi noi oportunităţi va ajuta comunitatea românească din Spania şi din Madrid ca să recupereze poziţii şi să avanseze mai rapid decât media societăţii spaniole. Sunt sigur de asta. În Spania spunem că toate comparaţiile sunt odioase aşa că nu vreau să stabilesc nici un tip de comparaţie, însă unica noastră experienţă asemănătoare este cea legată de polonezi. În Spania au ajuns mulţi polonezi, în special în Madrid, la începutul anilor 90. În acele momente acest lucru era o noutate, un fapt ieşit din comun, pentru că atunci în Spania erau puţini imigranţi şi erau marocani, dominicani sau filipinezi. În acel moment viziunea pe care societatea o avea asupra lor era asemănătoare cu cea pe care ar putea s-o aibă acum despre români, de persoane cu un profil de imigranţi în sensul de a se deplasa pentru a trăi şi a munci în altă ţară.

După 10 – 12 ani, concomitent cu momentul în care Spania are un avans economic mare, începând cu anul 1996, când începe să guverneze Partidul Popular, pur şi simplu percepţia asupra polonezilor a început să evolueze şi să ajungă să fie la fel cu cea a oricărui cetăţean european, german, olandez, francez. De asemenea, în Polonia situaţia economică s-a îmbunătăţit şi aproximativ jumătate dintre polonezi s-a întors acasă, iar cealaltă jumătate a rămas, iar acum aceasta comunitate este atât de integrată şi este parte normală din societate încât majoritatea madrilenilor cred că au plecat toţi polonezii. Nu, 30 de mii de polonezi continuă să trăiască în provincia Madrid şi sunt polonezi, dar fac parte din societatea madrilenă ca şi ceilalţi. Eu sunt convins că acest lucru se va întâmpla şi cu comunitatea românească. Fără nici o îndoială, mă aştept ca acest lucru să se producă într-un timp scurt. Românii au demonstrat o mare capacitate de muncă, de adaptare la societatea spaniolă, învaţă foarte repede limba şi când va reveni situaţia economică care va genera locuri de muncă, eu cred că asimilarea lor cu alţi cetăţeni europeni se va produce foarte repede.

 

Rep: – Din punctul dumneavoastră de vedere care ar fi contribuţia românilor în cadrul Comunităţii Madridului şi ce loc va ocupa comunitatea aceasta în viitor?

 

J.F.L.: – Este greu de prevăzut, dar sunt sigur că românii din Madrid, în nu foarte mulţi ani vor fi cetăţeni ai acestei regiuni greu de identificat faţă de restul şi în acelaşi timp vor rămâne, într-un mod profund, români. Cred că românii au adus multe lucruri bune pentru Madrid, începând cu capacitatea de a munci, de a se sacrifica şi cu imensa dorinţă de a avansa şi asta se vede. Acest lucru este bun pentru o ţară şi în acest caz pentru o regiune. Acest efort al românilor îi va trage înainte pe fiecare dintre ei, dar în acelaşi timp trage înainte întreaga societate din Madrid şi din Spania. Sunt sigur că viitorul va aduce iniţiative de afaceri importante, mici sau mijlocii şi vom cunoaşte în câţiva ani vreo mare firmă creată de cetăţeni români care s-au stabilit la Madrid. Vor fi astfel de exemple în viitor, nu am nici o îndoială. Apoi au adus bogăţia culturală şi aceasta se va vedea odată cu trecerea anilor, mai ales bogăţie spirituală. În Spania, credincioşii de religie ortodoxă erau foarte puţini şi acum în Madrid sunt multe zeci de mii de români, bulgari, ucraineni de religie ortodoxă. Vor fi artişti, de fapt sunt artişti români în Madrid şi vor deveni din ce în ce mai cunoscuţi. Viitorul pe care-l văd pentru românii de aici din Madrid? Părerea mea este că o parte dintre ei se va întoarce în România, în câţiva ani, când li se va părea convenabil şi altă parte va rămâne şi va fi o parte valoroasă în Comunitatea Madridului, aşa cum este şi în acest moment.

 

__