* ministerul Muncii analizează posibilităţile legale de a acorda ajutoare finaciare celor care vor să se întoarcă * celelalte partide consideră măsurile ca fiind lipsite de viitor, iar FEDROM afirmă că plata şomajului în România ar fi reglementarea unei situaţii în care se află mulţi români *

Cetăţenii români din Spania care nu-şi mai găsesc de lucru aici au posibilitatea să primească şomajul direct în România în cazul în care decid să se întoarcă. Decizia a fost anunţată de ministrul spaniol al Muncii şi Imigraţiei, Celestino Corbacho, la încheierea vizitei oficiale în România.

În schimb, muncitorii vor trebui să caute de lucru în mod activ în România”, a precizat ministrul spaniol, care a subliniat faptul că această măsură va deveni efectivă foarte curând, după ce se va face modificarea legală necesară. Obiectivul acestei măsuri este, în opinia ministrului spaniol, descoperirea unor noi posibilităţi care să le permită românilor să vadă întoarcerea acasă ca o soluţie atractivă la problemele create de criză.

Ultimele date oficiale arată că în Spania sunt 41.329 de români care primesc şomaj şi aproximativ 30 de mii nu mai primesc nici un fel de ajutor.

 

După vizita oficială de 2 zile în România, Celestino Corbacho a tras concluzii pozitive şi în urma semnării celor două acorduri legate de transmiterea ofertelor de muncă precum şi de schimbul de date privind asigurările sociale, a semnalat faptul că România va continua să fie o destinaţie interesantă pentru investiţiile spaniole, în perspectiva absorbţiei fondurilor europene. ”Voi vorbi cu Moratinos şi cu Zapatero pentru a pregăti o întâlnire la Madrid cu reprezentanţii guvernului român”, a mai spus Corbacho, în vederea stabilirii unei participări spaniole în executarea lucrărilor de infrastructură pe care România le pregăteşte.

La rândul său, ministrul român al muncii, Marian Sârbu a remarcat faptul că în Spania comunitatea românească este ”o punte între două popoare” şi a recunoscut că cei care decid să se întoarcă acasă vor beneficia de ajutorul de şomaj acordat de Spania care este mult mai consistent decât cel din România.

 

În baza acordurilor semnate la Bucureşti între cele două ministere de resort urmează ca românii din Spania să poată cunoaşte prin intermediul INEM ofertele de muncă din România, pentru care vor putea să fie selectaţi şi informaţi prin Serviciul Statal de Muncă în cazul unor angajări colective.

 

Cea de-a doua parte a acordurilor de la Bucureşti se referă la schimbul de informaţii pe marginea asigurărilor sociale pentru a se intensifica inspecţiile de muncă în cazul firmelor care fac angajări ilegale de muncitori ”fără să dispună de infrastructura materială şi umană necesară”. Potrivit oficialilor spanioli majoritatea acestor firme activează, în cazul României, în sectorul agricol. Acordul privind Inspecţia Muncii stabileşte înfiinţarea unei Comisii Mixte care se va reuni o dată pe an.

 

Ultimele declaraţii făcute de ministrul Celestino Corbacho la întoarcerea din România au fost referitoare la acordarea unor ajutoare economice românilor care vor să se întoarcă acasă. În acest sens, ministrul a precizat că a fost solicitată o analiză juridică pentru determinarea posibilităţilor legale în acest sens. De asemenea, Corbacho a amintit că în a doua jumătate a acestui an, premierul spaniol, Jose Luis Rodriguez Zapatero, va face o vizită oficială în România.

 

Primele reacţii venite din partea opoziţiei, în Spania, au fost critice faţă de politica ministerului condus de Celestino Corbacho, iar grupurile parlamentare  ale PP, CiU şi PNV au considerat că măsura adresată românilor va avea foarte puţin succes. În schimb, Federaţia Asociaţiilor de Emigranţi Români din Spania – FEDROM a considerat că posibilitatea de a primi şomajul în România reprezintă de fapt o normalizare a unei situaţii deja existente.