Multaşteptatul raport juridic referitor la posibilitatea ca românii care rămân fără lucru să încaseze şomajul în România nu a fost încă finalizat. După ce ministrul spaniol al Muncii şi Imigraţiei, Celestino Corbacho, a avansat, la începutul lunii aprilie, în urma unei vizite în România, posibilitatea implementării acestui mijloc pentru sprijinirea românilor care vor să se întoarcă acasă, măsura a fost salutată de toată lumea.

În acel moment Celestino Corbacho a spus că va solicita executarea unui raport juridic pentru introducerea acestei facilităţi pentru români şi bulgari. Ulterior, secretarul de Stat pentru Imigraţie, Consuelo Rumi a recunoscut pentru publicaţia noastră că măsura ar trebui să fie accesibilă tuturor cetăţenilor europeni care doresc să se întoarcă acasă, pentru că altfel ar putea fi o discriminare.

Nici acum, după 3 luni de la anunţul făcut de ministru nu se ştie dacă măsura va fi implementată sau nu. Biroul de presă al ministerului Muncii şi Imigraţiei ne-a precizat că în această privinţă nu sunt noutăţi. Între timp însă, numărul românilor care rămân fără muncă creşte în continuare. Ultimele date arătau că în Spania 43.238 de români primeau, în luna mai, ajutorul de şomaj. Pe lângă aceştia se vorbeşte de peste 40 de mii de români care nu mai primesc nici un fel de sprijin social. Salvarea multor români este agricultura unde de la începutul anului s-au angajat tot mai multe persoane, iar la ora actuală muncesc 63 de mii. Cu toate acestea nici o instituţie nici din Spania şi nici din România nu poate spune cu aproximaţie dacă românii se întorc acasă sau nu.