Proiectele de dezvoltare în agricultură ale tinerilor fermieri vor primi prin Ministerul Agriculturii prime de instalare de până la 25.000 de euro din fonduri europene. Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Liviu Harbuz a declarat că Fondul de garantare pentru dezvoltare rurală a fost capitalizat, pentru a garanta creditele pentru privat în proporţie de 80%, iar pentru primării şi consilii judeţene în proporţie de 110%. Ministerul Agriculturii oferă un avans de 50% pentru cei care doresc să aplice cu proiecte FADR, însă procentul celor care nu au posibilitatea cofinanţării rămâne foarte ridicat.

Pentru a beneficia de măsura 112, privind instalarea tinerilor fermieri, singura condiţie pe care potenţialii solicitanţi trebuie să o îndeplinească este de a fi proprietarii unui teren în mediul rural, care să le aducă lunar, după exploatare, un venit brut de aproximativ 500 de euro.

În prima fază, aceştia pot solicita prin Agenţia de Consultanţă Agricolă realizarea unui proiect, procedură care se face gratuit şi  care durează câteva zile, apoi depun proiectul la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, care le răspunde în maximum 30 de zile, iar dacă răspunsul primit e pozitiv pot fi contractate imediat fondurile.

Din cei 337 de milioane de euro, puşi la dispoziţie pentru acest proiect de Uniunea Europeană, s-au cheltuit doar 9 milioane, ceea ce înseamnă că aproximativ 13.000 de potenţiali noi fermieri pot beneficia de această primă.