Prima fiică” a preşedintelui a reuşit să adune peste 280.000 de semnături pentru a-şi depune candidatura la europarlamentare, deşi avea nevoie doar de o treime dintre acestea pentru a se înscrie în cursa electorală.

Elena Băseascu nu pleacă la drum „cu gândul că va câştiga”, ci convinsă că „trebuie să încerce” şi puternic sprijinită de tineri. Ministrul Turismului, Elena Udrea, se declară dispusă să contribuie financiar la campania electorală a candidatei independente EBA, după ce i-a pus deja la dispoziţie un sediu pentru campania de strângere de semnături în vederea depunerii candidaturii.

Jurnaliştii români au urmărit cu atenţie drumul mezinei preşedintelui către BEC, iar presa internaţională n-a trecut nici ea cu vederea această veste. Cotidianul italian Corriere della Sera publică, sub titlul „Prima fiică, de pe podium la urne”, un articol în care se spune că „fiica teribilă a preşedintelui român vrea la Bruxelles. Pentru cine consideră că nu este aptă pentru subtilităţile politicii europene, acest fost model de 28 de ani, cu mult chef de distracţie şi fără a fi familiară cu gramatica, are în curriculum o diplomă în Relaţii Internaţionale, un stagiu la Parlamentul European şi a muncit ca economist la o mare firmă din Bucureşti”. Asta după ce, în urmă cu o lună, Agenţia Associated Press a scris că Elena Băsescu „ţopăie pe podium, petrece în cluburi până dimineaţa şi mutilează gramatica”.

Considerată drept cea mai spectaculoasă înscriere în cursa pentru Bruxelles,  candidatura mezinei preşedintelui a fost umbrită în ultima zi a depunerii listelor de o altă veste-şoc: Gigi Becali candidează pe listele Partidului România Mare.

Candidatura i-a fost solicitată de după gratii, după modelul altor invitaţii lansate de Corneliu Vadim Tudor (precum cea adresată lui Miron Cozma în 2000, refuzată atunci de mai marele ortacilor). Considerată de analişti o importantă mişcare de marketing politic, candidatura patronului Stelei pe lista PRM e menită să crească şansa celor două partide reprezentate de cei doi vechi duşmani, PRM şi PNG, de a trece împreună pragul electoral de 5%.

Indiferent de rezultatul alegerilor, atât Elena Băsescu cât şi Gigi Becali vor reveni la matca originară, adică în PD-L şi, respectiv, PNG.

 

Teama de prezidenţiale anticipate

După ce au circulat mai multe zvonuri privind posibila cuplare a europarlamentarelor cu prezidenţialele din acest an, pentru a evita declanşarea alegerilor anticipate pentru preşedinţie în luna iunie, PNL, PSD şi UDMR iniţiază un proiect de fixare a datei prezidenţialelor „în prima duminică dinaintea unei perioade de 30 de zile anterioare expirării mandatului preşedintelui în funcţie”. Potrivit acestui proiect, care este de fapt o modificare a articolului 4, alineatul 1 din Legea 370/2004, data alegerilor va fi stabilită şi adusă la cunoştinţa publică de către Guvern cu cel mult 45 de zile înainte de ziua stabilită pentru alegeri, cu excepţia cazurilor prevăzute de articolul 97, alineatul 1 din Constituţie (demiterea din funcţie, demisia, imposibilitatea definitivă a exercitării atribuţiilor sau decesul preşedintelui).

În timp ce partidele de opoziţie cred că lui Traian Băsescu îi e frică de declinul de imagine pe care l-ar putea înregistra în acest an dificil de guvernare, pedeliştii invocă raţiuni economice, cuplarea celor două scrutinuri putând aduce economii importante în visteria statului. Preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, democrat-liberalul Daniel Buda, explică: „Nu este nevoie de demisia niciunui preşedinte. Mandatul noului şef al statului va începe tot în decembrie, chiar dacă alegerile au loc mai devreme. Ei fac confuzie între desfăşurarea alegerilor şi încetarea mandatului”.