În Parlamentul României a fost depus un proiect de lege de modificare a Legii cetăţeniei, care se adresează cetăţenilor care au dobândit cetăţenia română prin naştere sau prin adopţie şi care au pierdut-o, din motive neimputabile lor sau le-a fost ridicată fără voia lor, ori nu le-a fost recunoscută, precum şi descendenţilor acestora până la gradul III. Iniţiat de deputatul PD-L Mircea Lubanovici, proiectul prevede ca românii din diaspora şi rudele lor până la gradul III să îşi poată redobândi cetăţenia română, care va fi acordată, la cerere, cu posibilitatea păstrării cetăţeniei străine şi stabilirea domiciliului în ţară sau cu menţinerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege.  Românii din diaspora pot depune cererea de recunoaştere ori acordare a cetăţeniei la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României, care trebuie să transmită în 5 zile documentele solicitantului către Comisia pentru cetăţenie.