Prinţii de Asturia au realizat în luna iulie o vizită oficială în România, în cadrul căreia au avut întâlniri cu oficialităţi ale statului, cu oameni de afaceri spanioli şi au vizitat câteva instituţii printre care şi o şcoală finanţată de Comunitatea Madridului.

Printre personalităţile care au discutat cu prinţii moştenitori ai Spaniei s-au numărat preşedintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc şi preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor. În cadrul vizitei, moştenitorii Casei Regale a Spaniei au oferit un dineu pentru spaniolii prezenţi în Romania şi pentru reprezentanţii societăţii civile româneşti, au vizitat Muzeul Naţional al României şi un centru pentru copiii abandonaţi gestionat de o organizaţie umanitară spaniolă.

În urma discuţiilor avute cu Traian Băsescu şi cu ceilalţi oficiali, prinţul Felipe a remarcat seriozitatea comunităţii româneşti din Spania în ceea ce priveşte relaţia de muncă şi a subliniat faptul că apropierea din ultimii 20 de ani dintre cele două ţări reclamă o prezenţă mai importantă a investiţiilor spaniole în România. În acest sens, potrivit Ambasadei Spaniei din România, în următorii ani sunt prevăzute investiţii în infrastructura din România de peste 5,695 miliarde de euro, iar experienţa spaniolă în gestionarea fondurilor europene, atât la nivel instituţional cât şi empresarial, poate fi de mare utilitate României.

De asemenea, a fost remarcat faptul că România a devenit una din destinaţiile favorite pentru firmele spaniole care îşi propun să realizeze investiţii în Europa de Est, iar poziţia strategică a României, afinitatea culturală cu Spania, dimensiunea pieţei sale şi a comunităţii româneşti din Spania, fac din România una dintre cele mai atractive pieţe din Europa de Est. Pe lângă asta, în România, firmele spaniole au câştigat până acum peste 160 de licitaţii, cu o valoare totală ce depăşeşte 1,2 miliarde euro. Vă mulţumim pentru primire. Am avut ocazia să venim pentru prima oară în România. Este o ţară foarte interesantă pentru relaţia noastră. Suntem interesaţi de prezenţa companiilor noastre aici„, a afirmat prinţul Felipe, la o întâlnire cu oamenii de afaceri.

În cadrul vizitei, prinţii au vizitat şi Muzeul Naţional de Artă care l-a impresionat în mod special pe prinţul Felipe, care a semnat în Cartea de onoare a muzeului, exprimându-şi speranţa de a vizita „pe îndelete această galerie„. De asemenea, prinţii moştenitori au admirat colecţia de ţesături şi broderii a muzeului, iar prinţul a admirat caftanele domnitorilor români, mai ales pe cel al lui Neagoe Basarab, provenit din Mănăstirea Bistriţa, dar şi uşile de biserici de la Mănăstirile Cotmeana (judeţul Argeş) şi Snagov (Ilfov). Presa din ţară a remarcat faptul că prinţul s-a apropiat cu pioşenie de iconostasele unor biserici ale Mănăstirilor Cotroceni (Bucureşti), Arnota (Vâlcea) sau Şerban Vodă (Bucureşti), primul răpindu-i minute în şir şi a cerut lămuriri în faţa unor văluri de tâmplă (dvere), a unor icoane transilvănene, ca şi în preajma unor portrete de boieri români. O altă parte a vizitei s-a derulat la Centrul Sfântul Marcelino Champagnat, care beneficiază de o finanţare a Comunităţii Madridului.