Spectaculoasa și reușita intervenție a forțelor aeriene ruse în Siria nu este, cel puțin în aparență, pe placul unor membri ai așa-numitei coaliții antijihadiste conduse de Statele Unite. De fapt, Kremlinul a decis să intervină în conflictul care opune trupele președintelui Assad diverselor grupuri și grupulețe armate, în marea lor majoritate de factură islamistă, nu numai pentru a-l proteja pe aliatul de la Damasc, ci și pentru, mai întâi de toate, a încerca să prevină expansiunea pericolului islamist în regiunea Caucazului și Asiei Centrale.

Din anii 70 ai secolului trecut, Rusia dispune de o importantă bază navală în portul Tartus, situat la 30 de km de frontiera cu Libanul. Instalațiile maritime ale bazei, care se bucură de statutul de extrateritorialitate, sunt folosite pentru aprovizionarea Flotei Mării Negre și a navelor de război care traversează Marea Mediterană. După începerea conflictului sirian, baza s-a transformat în turnul de observație al Moscovei în Mare Nostrum. O prezență extrem de deranjantă pentru detractorii regimului lui Assad, deloc dispuși la a tolera o prezență străină (a se citi rusă) în apropierea zonei de luptă. Dar, Kremlinul s-a limitat să facă pe surdul până la sfârșitul lui septembrie, când forțele aeriene ale Rusiei au realizat primele atacuri asupra pozițiilor Statului Islamic.

Eficiența bormbardamentelor ruse a provocat furia actualului chiriaș al Casei Albe; Moscova dădea peste cap planurile coaliției. Atentatului asupra unui avion rusesc de linie, comis la sfârșitul lui octombrie în Sinai, i s-a adăugat în urmă cu doar câteva zile , doborârea, de către Forțele Aeriene turce, a unui aparat SU-24 care efectua o misiune la frontiera cu Siria. Ankara a acuzat piloții de a fi violat spațiul aerian al țării otomane. La rândul ei, Moscova susține că avionul zbura la un kilometru de frontiera cu Turcia.

Președintele Putin a calificat acțiunea armatei de la Ankara drept o lovitura pe la spate dată de complicii teroriștilor (ai Statului Islamic). Și, ca și când asta nu ar fi fost de-ajuns, există voci care afirmă că Washington ar fi putut să tragă sforile urzelii.

Gravitatea incidentului și posibilele sale repercusiuni la nivel strategic au obligat NATO să convoace o reuniune de urgență pentru a încerca să domolească spiritele. Măsură, a fost mesajul Alianței: măsură și dialog.


Rămâne întrebarea: cărui fapt se datorează prezența militară rusă în Siria, încăpățânarea Kremlinului de a duce bătălia împotriva grupulețelor islamiste, care folosesc teritoriul unei țări suverane ca pe un adevărat laborator al războiului post-modern?

Politologii occidentali afirmă că Rusia se limitează la a-l ajuta pe aliatul său fidel Bashar al Assad, supraviețuitor al schimbărilor nu tocmai reușite ale primăverilor arabe. Este, totuși, o viziune cam simplistă sau, poate, prea partidistă.


În fapt, de mai bine de un sfert de secol, strategii ruși nu și-au ascuns preocuparea față de avansul radicalismului islamic în regiunile asiatice din fosta URSS. În 1995, vicepreședintele Institutului de Studii Internaționale și Strategice de la Moscova a traversat capitalele europene cu obiectivul de a strânge informații despre amenințarea islamistă în Occident și despre politicile de prevenire concepute de statele membre ale NATO. A fost foarte surprins să vadă că acestea străluceau prin absență.

Rusia avea, totuși, o problemă foarte serioasă în enclavele musulmane din Asia Centrală. Primele turbulențe au izbucnit în Daghestan și Cecenia, unde radicalii salafiști îi eliminau pe cei din majoritatea sufistă. Fundamentaliștii proveneau, în majoritate, din rândurile Al Qaida. Erau combatanți afgani chemați să înființeze Emiratul Caucazului, vârful de lance al extremismului islamic pe… teritoriul ateilor, pentru a folosi limbajul familiei regale saudite.

În ultimii 25 de ani, serviciile secrete moscovite au detectat prezența a 17 grupuri jihadiste pe teritoriul fostei URSS. Numărul de victime ale războiului dus împotriva terorismului a ajuns la … 9.000.  Foarte des, instituțiile europene confundau operațiunile militare împotriva salafiștilor cu…  violarea flagrantă din partea Moscovei a drepturilor omului. Până în ziua în care biciul a ajuns la… Paris.