FC Bacea Sevilla, echipă românească antrenată de Paul Calota din Sevilla a ajuns pe primul loc în grupa 4, din clasamentul ligii locale după ce, vineri, 28 mai, jucătorii români au înregistrat o victorie importantă contra echipei din Sevilla, FC Casecelos, câştigâng cu 4 la 3, după un meci foarte greu.

Băieţii lui Paul Calotă sunt foarte mândri de rezultatele lor şi de urcarea în clasament şi speră ca până la finalul anului, să promoveze în altă grupă. FC Bacea este o echipă tânără care s-a înfiinţat cu doar 7 luni în urmă, la Sevilla. Majoritatea fotbaliştilor amatori sunt olteni, din satul Bacea -Olt şi au dovedit că nu se lasă înfrânţi prea uşor.

În perioada următoare, românii de la FC Bacea vor întâlni echipe formate din sudamericani, care până acum au dominat prima jumătate a clasamentului. Membrii echipei FC Bacea aproape că nici nu au timp să se antreneze, pentru că muncesc în agricultură, însă şi-au dat seama că pe teren pot juca ca o adevărată echipă. Antrenorul Paul Calotă îi stimulează pe băieţi după meci, cu câte o bere şi dacă acestea se termină cu victorie este o adevărată sărbătoare.

Băieţii lucrează toată săptămâna în Mercasevilla, la încărcat şi descărcat de fructe şi legume, unii dintre ei la câmp, dar la sfârşit de săptămână, chiar dacă suntem obosiţi mergem pe teren pentru că avem fotbalul în sânge„, mărturiseşte Paul. Unii dintre români au jucat şi în ţară, precum Seneca, Chivu, Teo sau Coman.

Cu toate că nu au nici un beneficiu din urma efortului de pe teren, românii sunt mulţumiţi că pot arăta că ştiu să domine şi mingea. De multe ori sunt obosit, dar sunt şi foarte mândru că am reuşit să avem o echipă de fotbal românească în Sevilla.Visul nostru acum este să urcăm cât mai sus„, ne mărturiseşte Marian Calotă, portarul echipei. Echipa are alături şi emisiunea în limba română „Bună seara România„, de la Integracion Radio 92.7 FM, care se transmite în fiecare luni de la orele 16 – 19 şi care va informa constant despre progresele românilor.