Noua conducere a ambasadei României din Spania dorește să schimbe modalitatea de predare a pașapoartelor solicitate la consulate.

Odată cu sosirea noului ambasador la Madrid, Gabriela Dancău, misiunea diplomatică a demarat discuții cu serviciul poștal din Spania pentru ca pașapoartele să fie trimise la domiciliu.

În momentul de față, cetățenii români care apelează la consulatele României din Spania ca să-și reînnoiască pașaportul trebuie să aștepte până când acesta este realizat în țară. După aceea, documentul ajunge la consulat, iar persoana interesată trebuie să se prezinte pentru ridicarea acestuia.

Cetățenii care solicită un pașaport trebuie să urmărească pagina web a misiunii diplomatice și să folosească funcția de căutare ca să vadă dacă noul document a ajuns la sediul consulatului.

Prin modificarea acestei proceduri, ambasada României va transmite pașapoartele la domiciliu cu ajutorul poștei.

Procedura transmiterii prin posta a pasapoartelor se inscrie in demersurile initiate de catre Ambasada Romaniei la Madrid pentru facilitarea accesului cetatenilor romani la serviciile consulare. Precizam ca, in acest moment, suntem in faza de finalizare a formalitatilor de semnare a contractului cu Societatea Correos; de indata ce acest serviciu va fi functional, serviciul de presa al Ambasadei va redacta un comunicat care va fi mediatizat prin toate mijloacele de comunicare pe care misiunea le are la dispozitie”, ne-a declarat Irina Marin, șeful Secției Consulare de la Madrid.

Nu se știe încă dacă această modalitate va fi opțională sau va înlocui definitiv actualul sistem de predare a documentelor.


Obţinerea paşaportului simplu electronic la consulatul din Madrid

Preluarea cererilor de pașaport se face de luni până joi, între orele 9.00-15.00.
În cazul în care, din motive întemeiate, doriți programare, vă rugăm să transmiteți solicitarea la adresa madrid.programari@mae.ro sau la numărul de fax. +34 914165025. Programarea se va face pentru o zi de vineri, între orele 9.00-15.00
Eliberarea pașapoartelor se face de luni până joi, între orele 14.30-16.30. Nu se admit excepții.

Pentru obținerea unui titlu de călătorie nu este nevoie de o programare prealabilă.
Taxa consulară este 100 euro, iar termenul de eliberare este de aproximativ 30 zile lucrătoare de la data depunerii cererii.

PAŞAPORTUL SIMPLU ELECTRONIC se elibereazã cetãţenilor români cu domiciliul în România (conform legii, o persoană poate avea un singur domiciliu şi o singură reședință) şi cetățenilor români cu domiciliul în străinătate.

IMPORTANT! Cetățenilor români care solicită pentru prima dată pașaport cu stabilirea domiciliului în străinătate, li se va reține cartea de identitate!

Procesarea cererii de eliberare a pașapoartelor electronice și a titlurilor de călătorie presupune prezența obligatorie a solicitantului la sediul consulatului, inclusiv a minorilor, având în vedere că este necesară prelevarea amprentelor, fotografia și semnătura digitală. De asemenea, este necesară prezentarea în original a tuturor actelor necesare eliberării documentelor de călătorie.

Pentru a verifica dacă pașaportul dumneavoastră a sosit la Secția Consulară, accesați http://madrid.mae.ro/cauta-pasaport și introduceți codul numeric personal (CNP) și prima literă a numelui de familie (apellido).
În cazul în care este vorba despre pașaportul copilului dumneavoastră, va trebui să introduceți codul numeric personal al copilului și prima literă a numelui său de familie.