Criza economica din Spania si din alte tari europene i-a adus la sapa de lemn pe romanii care au emigrat din Romania, in cautarea unui trai mai bun. Romanii au trimis acasa miliarde euro de-a lungul anilor, dar acum trimiterile se fac in sens invers, dupa cum observa firmele de transfer international precum Moneygram.

Vedem acum o crestere importanta a trimiterilor de bani din Romania catre Spania. Este un flux financiar care merge contra curentului pe una dintre cele mai importante conexiuni de remitente internationale„, precizeaza Pedro Saro, directorul general al Moneygram in Spania in declaratii catre cotidianul economic Cinco Dias.

Romanii din Spania au ajuns la deja la pragul de 912000 si foarte multi dintre ei si-au adus si familiile in peninsula unde chiar au contractat credite ipotecare. Somajul in randul romanilor si strainilor este de 37 % si multi se gandesc sa plece in alta tara unde se poate gasi mai usor de munca. Problema cea mai grava o reprezinta cei care nu pot sau care nu vor sa paraseasca Spania. Ei merg pana acolo incat cer ajutor familiilor de acasa sau incep sa-si vanda la preturi de nimic proprietatile cumparate in Romania.

Sunt din ce in ce mai multi romani care isi ajuta familiile din Spania ca sa-si poata plati rata la banca pentru creditul ipotecar. Nivelul de crestere al trimiterilor din Romania spre Spania este socant„, a mai spus Pedro Saro, director general la Moneygram Spania.

Criza a redus semnificativ trimiterile de bani din Spania catre alte tari. In ultimii trei ani, potrivit Bancii Centrale a Spaniei, transferurile de bani catre alte tari a ajuns la 7,2 miliarde de euro, iar sumele care sunt trimise catre Spania din tari precum Romania, Maroc sau Bolivia au atins anul trecut 5,7 miliarde de euro.