Primăria din Castuera (Badajoz) a organizat în 30 decembrie 2009, sărbătoarea imigranţilor pentru a se despărţi de vechiul an şi pentru a sărbători trecerea în noul an împreună cu aceştia. În această provincie românii reprzeintă cea mai numeroasă comunitate de străini.

Românii stabiliţi în această regiune trăiesc mai ales din munca în agricultură şi sunt angajaţi la numeroasele ferme din zonă.

Cu ocazia sărbătorii, romanii au participat la concursul de gastronomie, prezentând  mâncăruri tradiţionale româneşti, sarmale, cozonac, mămăliga, chifteluţe, clătite etc.

Ca această sărbătoare să aibă şi o atmorsferă românească a fost invitat grupul „Timişul din Sevilla„, care a cântat atât în română, cât şi în spaniolă, având un repertoriu de muzică populară şi colinde. 

La eveniment a participat toată comunitatea românească din localitate, dar şi membri altor comunităţi de străini din Ecuador, Colombia sau Bolivia. Cu toate că a plouat foarte mult, seara s-a încheiat cu un foc mare făcut în părculeţul din faţa primăriei din Castuera. Focul a simbolizat arderea anului vechi şi a tot ceea ce a fost rău în el.