Polițiștii spanioli din Valencia au arestat doi cetățeni români după ce ar fi sustras 250 de euro dintr-o frizerie.

Cei doi suspecți în vârstă de 27 și 38 de ani au folosit o tehnică numită „furtul magic”, prin care se face un schimb de bancnote de valoare mică pentru una mai mare.

Poliția a fost alertată de un angajat al unei frizerii din oraș care a fost păcălit cu un astfel de schimb.

Încântat de faptul că primește bani mărunți, victima a acceptat 500 de euro în bancnote de 5 euro și a dat la schimb altele mari. Când a numărat însă bancnotele ulterior și-a dat seama că a primit doar 250 de euro, dar autorul înșelăciunii ieșise deja din frizerie.

Polițiștii au descoperit că și alți comercianți din centrul orașului Valencia fuseseră vizitați de escroci și au mobilizat un dispozitiv special de urmărire.

Agenții i-au localizat pe cei doi suspecți când se deplasau cu mașina și i-au reținut pentru comiterea unei infacțiuni minore de furt.

Metoda folosită de aceștia presupune schimbarea bancnotelor mici pentru altele mari, iar în timpul tranzacției sunt reținuți o parte din bani printr-o mișcare rapidă, în timp ce atenția victimei este deviată spre altceva.