38 de români din orașul german Magdeburg au fost depistați cu Covid-19.

Unul dintre ei a decedat și altul se află internat la spital, după cum informează Ministerul Afacerilor Externe al României.

Familia victimei a fost anunțată de autoritățile germane, iar celelalte persoane afectate nu au solicitat sprijin consular.

Ambasada României la Berlin păstrează legătura pe această temă cu autoritățile locale, fiind pregătită să acorde asistență consulară, conform competențelor legale și cu respectarea măsurilor adoptate de autoritățile locale în contextul pandemiei de COVID-19.