Mai multi cetățeni români au fost reținuți în Spania, pentru clonare de carduri, într-o operațiune de proporții, desfășurată în Comunidad de Madrid de Poliția spaniolă, cu ajutorul Poliției române.

17 persoane, între care și capii organizației infracționale, au fost reținute în regiunea Madridului, în capitală, în Coslada, Boadilla del Monte și Collado Villalba, transmite Poliția spaniolă într-un comunicat, precizând ca operațiunea a început pe baza unor informații transmise de Poliția din România. Modul de operare a grupului se baza pe clonarea de carduri cu date sustrase din America, Asia și Europa, iar autorii infracțiunilor au efectuat cumpărături false în magazine ai căror proprietari sunt complici, pentru că au pus la dispoziție terminalele pentru plata cu cardul. Suma ajungea în contul asociat terminalului care citea cardul, cont ce aparținea proprietarului magazinului. Ulterior, acesta reținea pentru beneficiul propriu un comision de 10 până la 30%, iar restul îl preda rețelei.

La cele cinci percheziții realizate în regiunea Madridului, a fost confiscată aparatura cu ajutorul căreia indivizii falsificau cardurile. Poliția a descoperit că s-au folosit aproximativ 400 de carduri falsificate, cu ajutorul cărora s-au obținut, ilegal, 400000 de euro. Grupul era condus de cinci cetățeni români. Nu se exclud noi arestări în acest caz.