Actualizare: Autoritățile spaniole au confirmat faptul că în urma analizelor, cetățeanul român nu este purtătorul coronavirusului din Wuhan.

Un bărbat de 37 de ani este internat la Spitalul General din Ciudad Real, din provincia Castilla La Mancha, cu simptome de gripă.

Presa locală informează că pacientul este un cetățean român care a călătorit de curând în China.

Consulatul României de la Ciudad Real a luat legătura cu autoritățile spaniole ca să confirme naționalitatea pacientului, care a fost suspectat de infectare cu coronavirusul din Wuhan.

Bărbatul a fost internat aseară la ora 20 și potrivit medicilor starea sa generală este bună.

Protocolul aplicat de autoritatile spaniole a fost inițiat cu test al cărui rezultatele au fost analizate de Centrul National de Microbiologie.

Ministerul Sănătății a precizat că în curând se asteapta confirmarea diagnosticului privind alte 5 posibile infecții cu coronavirus înregistrate în insula La Gomera, din Canare. Până acum nu au fost confirmate cazuri de infectare cu coronavirus in Spania.