Familiile numeroase vor plăti mai puţin pentru şcolarizarea copiiilor în instituţiile publice din regiunea Madrid, începând cu această lună, datorită unui sistem de bonificaţii aprobat de Guvernul regional. Măsura va beneficia peste 3100 de familii numeroase care au copii înscrişi la una dintre şcoalile publice din regiune.

Preşedintele Guvernului Regional, Esperanza Aguirre, a anunţat această nouă măsură cu ocazia înfiinţării unei şcoli publice în localitatea San Sebastián de los Reyes şi a subliniat faptul că prin introducerea acestei reduceri de cheltuieli se doreşte sprijinirea familiilor numeroase pentru care şcolarizarea copiiilor sub 3 ani reprezintă o cheltuială greu de asumat din cauza crizei economice.

Pentru a obţine aceste reduceri, solicitanţii trebuie să dovedească condiţia de familie numeroasă de tip special sau general prin intermediul Carnetului de Familie Numeroasă, eliberat de către DIrecţia Generală a Familiei din cadrul Comunităţii Madrid. Familiile numeroase din categoria generală, cu 3 sau 4 copii, vor beneficia de o reducere de 50 % a facturii lunare, în timp ce familiile numeroase de tip special cu 5 sau mai mulţi copii vor beneficia de gratuitate şi de amplierea orarului şcolar fără costuri.

Guvernul regional a prevăzut pentru implementarea acestei măsuri un buget de 1,3 milioane de euro pe an, bani care se adaugă la cheltuielile de construcţii a noilor şcoli şi la cele pentru întreţinerea celor aflate în funcţiune. Esperanza Aguirre a inaugurat la San Sebastián de los Reyes o nouă şcoală pentru copiii cu vârste de la 0 la 3 ani, prin care măreşte numărul locurilor cu 148 într-o localitate în care existau deja 4 şcoli infantile.

„Sanserito” aşa cum se numeşte noua şcoală este una dintre cele 38 de astfel de instituţii de învăţământ care se vor inaugura în acest an. La sfârţitul anului, potrivit Guvernului regional, Comunitatea Madridului va avea 430 de şcoli publice pentru copiii cu vârste până la 3 ani. În domeniul sprijinului social, Guvernul a mai destinat pentru acest an şi un buget de 33,7 milioane de euro pentru finanţarea „cecurilor-creşă” care în acest an vor ajuta la plata şcolii peste 29500 de familii, multe dintre ele de naţionalitate română.