Jumătate dintre românii care aveau o afacere în Spania au dat faliment, de la începutul crizei economice.

O statistică a Federației Asociațiilor Persoanelor Fizice Autorizate, ATA, arată că din 2008 până astăzi numărul persoanelor fizice autorizate de origine străină, „autónomos extranjeros”, a scăzut cu 8,3%, adică 19.597 de persoane. În aprilie 2013, numărul total al acestora era 217.776. 

Singura comunitate de străini care este în creștere este cea a chinezilor. Aceștia sunt cu 83,2% mai mult, față de acum cinci ani, când numărau 21.979 de contribuabili la regimul lucrătorilor pe cont propriu, RETA. Domeniile unde chinezii activează sunt comerțul și restaurantele.

La polul opus se află românii, care obișnuiau să muncească în construcții. Astfel, numărul lor este astăzi redus la jumătate. În doar cinci ani, se arată în raportul ATA, în ciuda unui număr ridicat de afilieri, obligatorii în prezent din cauza restricțiilor pe piața muncii, impuse în 2011, românii care muncesc pe cont propriu au fost loviți direct de recesiunea spaniolă.

{loadposition publi-in-article}

Domeniul construcțiilor, unde românii erau cei mai activi, a fost cel mai pedepsit de recesiune. Astfel, dacă în 2008, la începutul crizei, numărul străinilor  autónomos era de peste 60 de mii, în aprilie 2013, aceștia au scăzut până la 25.924. Potrivit lui Guillermo Guerrero, responsabil pe problemele imigranților în cadrul ATA, datele arată că această criză îi afectează și pe străini, în special pe români, care “au pierdut unul din doi autónomos”.