Premieră în presa din România: Canalul internaţional al televiziunii publice din România, TVR Internaţional, a inaugurat recent o emisiune de dezbateri pe marginea problemelor diasporei. Realizatorul emisiunii este jurnalistul Marius Dobrescu de la TVRi, care a reuşit să transforme prima revistă a presei din diaspora într-o emisiune de dezbatere, care a avut deja prima ediţie şi a tratat pentru început o temă fundamentală: „De ce pleacă românii?„.

Temele care îi frământă pe românii din străinătate vor continua să fie pe ordinea de zi a emisiunii care poate fi văzută în fiecare săptămână pe TVRi.

Din 5 octombrie, în fiecare marti, de la ora 21.00, fiţi alături de  TVR Internaţional pentru a  dezbate împreună problemele care vă interesează. Alături de jurnalişti români din ţară şi din diaspora vom încerca timp de 60 de minute să atragem atenţia asupra greutăţilor pe care le întâmpinaţi, dar şi să găsim posibile soluţii împreună cu factorii decidenţi„, ne-a precizat Marius Dobrescu înainte de prima ediţie a emisiunii.

Români despre români” este prima şi singura emisiune din grila audiovizualului românesc care se „deranjează” să se aplece asupra problemelor unui colectiv din ce în ce mai important: românii din străinătate. Realizatorii aşteaptă părerile tuturor telespectatorilor pe adresa de email  romanidespreromani@tvr.ro