Interviu cu Cristian Pîrvulescu, preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia // Suntem în faţa unor noi alegeri, iar electoratul asistă la campania candidaţilor ca la un serial cu final neaşteptat. Zilnic apar noi dezvăluiri despre situaţii petrecute în trecut, vezi cazul Hayssam sau acuzaţiile privind morţii Revoluţiei, şi toate par să fi fost dosite timp de 5 ani, ca să iasă acum la vedere şi să mobileze o campanie electorală sărăcăcioasă în dezbateri serioase.  

Pe lângă asta, organizarea alegerilor de către un guvern suspendat aruncă multe semne de întrebare privind corectitudinea votului, în timp ce românii din străinătate sunt în continuare excluşi de la alegerile din România prin refuzul şi temerea copilărească a partidelor faţă de introducerea votului prin poştă. Societatea civilă rămâne singurul observator incoruptibil în această panoramă electorală, în care sentimentele românilor oscilează între furie, dezgust şi suspiciune.

 

Cât de bine s-au înţeles până acum programele electorale ale candidaţilor la preşedinţie?

Din păcate, au fost popularizate într-o foarte mică măsură. Din două motive: pe de o parte, criza politică, criza guvernamentală, care a acoperit orice dezbatere electorală, chiar înaintea începerii campaniei oficiale, şi apoi referendumul, decretat de preşedinte la data alegerilor prezidenţiale, 22 noiembrie, iar temele referendumului au făcut ca temele din campania prezidenţială să scadă în intensitate. În orice caz, cred că avem cel mai derutat electorat de după 1990 încoace. Din păcate nici o dezbatere ideologică serioasă nu se mai poate face şi astăzi (n.red. 6 noiembrie), criza politică a cunoscut o nouă etapă şi a complicat şi mai mult campaniile electorale ale candidaţilor, iar programul lor rămâne în cea mai mare măsură, necunoscut. Până şi sloganurile, înainte cunoscute, sunt astăzi mai degrabă necunoscute şi cred că vor fi consecinţe directe asupra participării la alegeri, pentru că cetăţenii se simt descurajaţi de o asemenea lipsa de dezbatere politică.

Se produce o situaţie interesantă: candidatul la o funcţie independentă, cum este cea de preşedinte, este în general susţinut în această campanie de un partid, iar unii au programe electorale care nu au legătură cu prerogativele unui preşedinte. Este asta un fel de autocritică inconştientă a clasei politice sau este dovada lipsei de proiecte politice puternice?

În general e foarte greu ca proiectele politice din România să aibă susţinători, mă refer la proiectele politice structurate şi închegate, din nenumărate motive. Există un stereotip referitor la electoratul român, pe care consultanţii politici îl susţin şi care pleacă de la premisa că electoratul are nevoie, tocmai din lipsa de informare, de o campanie cât se poate de violenţă, de scandaluri, că reacţionează doar la violenţele de limbaj. Şi ajungem într-o situaţie neplăcută, în care, de fapt, nici un program nu poate fi structurat şi nici candidaţii nu agreează în mare măsură programele. Nu înseamnă că, formal, asemenea programe nu există, dar ele sunt considerate un fel de probe obligatorii într-un exerciţiu electoral, pe care candidaţii îl efectuează, însă, de o manieră mult mai spectaculoasă. Ceea ce interesează este spectacolul, un spectacol care nu e, însă, politic, ci este bulevardier. Se joacă piese de bulevard, în care fiecare are un rol, dar nu unul de politician serios. Sigur, avem independenţi care candidează în această competiţie, s-a mai întâmplat şi altă dată, nu avem cel mai mare număr de candidaţi, dar probabil cea mai surprinzătoare candidatură este cea a lui Sorin Oprescu. Vă aduc aminte că şi în 2000 Mugur Isărescu a fost candidat la preşedinţie, tot independent, sprijinit, e adevărat, de Convenţia Democratică 2000. Deci nu sunt noutăţi spectaculoase. Însă, câtă vreme alegerile parlamentare se desfăşurau odată cu alegerile prezidenţiale, măcar nişte elemente de program tot erau dezbătute. Oamenii aveau câteva idei despre ceea ce le propune candidatul, acum însă nu se mai întâmpla acest lucru, pe de altă parte este evident că mulţi electori aşteaptă ca preşedintele să fie cel care rezolvă toate problemele, dincolo de atribuţiile sale constituţionale. Este văzut ca şef al guvernului şi ca lider absolut al României.

Este vorba de lipsa de informare care a fost susţinută de politicieni care, în cei 20 de ani care au trecut de la Revoluţie, nu au făcut eforturi de comunicare şi era în primul rând treaba lor să comunice. Electoratul este într-o asemenea stare de apatie în primul rând din cauza politicienilor care au preferat campanii facile în locul unor campanii serioase.

Unul dintre sentimentele românilor pare să fie că nu au ce să aleagă din oferta electorală. În ce măsură credeţi că va influenţa prezenţa la vot acest lucru? La ce absenteism ne aşteptăm?

E greu de spus în momentul de faţă, dar desfăşurarea campaniei va influenţa cu siguranţă prezenţa la vot. Fără referendum, estimarea institutelor de sondare a opiniei publice era la 45%. Referendumul creşte prezenţa la vot, sau ar putea să o crească până la 50-55%. În orice caz se prevede a fi mai mică decât în 2004, când a fost de 59%. Asta e ceea ce se estimează, dar dacă această campanie se desfăşoară în acelaşi ritm, s-ar putea ca mulţi să prefere să nu voteze, să nu participe la vot ca o reacţie de respingere a unui gen de a face politică. Nu cred că e o atitudine anti-politică, cred că ceea ce avertizează mulţi cetăţeni români este că acest tip de politică nu trebuie să se mai facă, nu că nici o politică nu este bună, ci că acest gen de politică este o politică neproductivă. De aceea partidele probabil vor miza foarte mult pe electoratul propriu şi pe militanţi, ceea ce va crea şi mai multă nervozitate, pentru că atunci când se vor întâlni grupuri foarte motivate politic, se poate ajunge la conflict pe fundalul campaniei electorale.

Credeţi că la aceste alegeri există posibilitatea fraudării rezultatelor?

Aceste alegeri sunt cele mai confuze din punct de vedere procedural, în primul rând datorită apariţiei celor 3500 de secţii de votare speciale, care creează destul de mult disconfort, care nu pot fi observate, şi dincolo de asigurările autorităţilor că vor exista măsuri de descurajare a fraudei, există o temere generalizată că asta nu va reuşi. Camerele de luat vederi vor fi uşor de păcălit, va fi o singură cameră de luat vederi în fiecare secţie de vot, aşezată într-un unghi discutabil şi nu va putea urmări în nici un caz o serie de operaţiuni care se efectuează de către membrii biroului secţiei de vot. Acesta e un exemplu. Pe de altă parte, românii au sentimentul că alegerile pot fi fraudate. Mai multe sondaje de opinie pe care Asociaţia Pro Democraţia le-a comandat între lunile mai şi septembrie arată că numărul celor care cred că există posibilitatea fraudării a crescut de la 53% la 63%, în august şi septembrie. Aşteptăm acum ultimul „val”, să vedem dacă au apărut sau nu modificări, dar e puţin probabil să fi apărut modificări datorită stării de spirit.

De obicei nu există fum fără foc, deci probabil că mulţi dintre cei care percep frauda electorală ca fiind posibilă, au auzit sau ştiu că asemenea fraude există, ele nu se vor desfăşura în mod necesar în secţiile speciale. Ele se pot desfăşura şi probabil de cele mai multe ori se desfăşoară în localităţi rurale îndepărtate şi în zonele sărace de la marginea oraşelor. Cei care sunt folosiţi de obicei pentru fraudarea alegerilor sunt cetăţeni săraci, dependenţi de liderii locali.

Exact în acest sens, cum apreciaţi organizarea alegerilor în afara ţării, unde în continuare românii nu pot vota prin poştă sau electronic şi unde, totuşi, numărul secţiilor de votare s-a mărit anul acesta? Credeţi, de pildă, că dublarea numărului de secţii (anul acesta avem 38 de secţii, anul trecut am avut doar 20) va stimula participarea la vot sau va fi o nouă slăbiciune în acest lanţ care va stimula frauda electorală?

Există două probleme: pe de o parte, partidele politice nu pot trimite observatori în străinătate, eventual o fac doar ong-urile, dar vă daţi seama, eu vorbesc în numele Pro Democraţia, că este imposibil să inventăm sume pentru asemenea observare. Rămâne deci pe seama organizaţiilor românilor din străinătate să observe alegerile, dar de multe ori acolo sunt foarte multe suspiciuni politice care intervin, ceea ce creează foarte multe dificultăţi, din păcate. Pe de altă parte, 38 de secţii de votare sunt mai multe decât anul trecut, dar insuficiente pentru a asigura participarea tuturor cetăţenilor la vot. Pentru aceşti români, aproximativ 600.000 cu drept de vor, singura soluţie era votul prin poştă, cea mai simplă. Din păcate, nici anul acesta, ca şi anul trecut, autorităţile nu au făcut nici un fel de progres. E adevărat, votul prin poştă era dificil la alegeri prezidenţiale în două tururi de scrutin, dar se puteau găsi soluţii chiar şi în acest caz. Se mai putea şi votul prin procură, votul prin anticipaţie, există nenumărate soluţii, pe care dacă politicienii ar fi fost cu bună credinţă, le-ar fi prevăzut. Trebuie să spun că încă din vara anului 2008 a fost făcută o propunere de completare a legii electorale pentru alegerile parlamentare privind votul prin corespondenţă pentru românii din străinătate şi a fost trimisă la guvern, dar niciodată nu a obţinut consens politic. Eu sunt, de asemenea, adeptul votului electronic, votul prin internet şi cred că există suficient de multe elemente pentru a asigura şi secretul şi condiţiile ca un asemenea vot să se desfăşoare. Există în momentul de faţă, cel puţin la nivelul teoriei informatice şi al teoriei politice, suficiente elemente pentru a crea un sistem imbatabil şi când cea mai activă parte a naţiunii se află în străinătate este normal să îi dai şansa să voteze!

Ca şi anul trecut, şi anul acesta clasa politică se pare că fuge de proprii electori. Pentru că suntem în Spania, avem exemplul votului prin poştă: cetăţeanul care nu se poate prezenta la vot în ziua alegerilor poate să îşi trimită votul prin poştă, are dreptul acesta, şi astfel se elimină posibilitatea existenţei turismului electoral. La noi nu vrea să se priceapă acest lucru. De ce credeţi asta?

Există temerea că cine se află la guvernare poate manipula poşta. Eu am auzit-o clar exprimată din partea politicienilor, e o temă a politicienilor. La câte temeri au politicienii ne arată cât de inventivi ar putea fi în anumite momente. Din păcate însă, nu este o soluţie aceasta, pentru că trebuie să ţinem pasul cu viaţa contemporană. Modul de vot din România era adaptat, probabil, începutului de secol XX, în nici un caz nu este adaptat tehnologic începutului de secol XXI, când aproape toată lumea ştie să folosească un calculator şi poate să voteze. Iar votul prin corespondenţă este o soluţie extraordinară! Dar şi votul prin procură… Sunt atât de multe soluţii care se folosesc în alte ţări pentru diasporă, încât nu înţeleg de ce nu discutăm serios şi în România. Au fost dezbateri, dar din păcate la aceste dezbateri au participat numai reprezentanţi ai românilor din străinătate aleşi în Parlament, nu au participat liderii de partid şi nu s–a luat nici un fel de decizie în urma lor. Dezbaterile nu sunt o soluţie atâta vreme cât nu sunt urmate de schimbări concrete.

Ce poate să facă un cetăţean ca să fie sigur că votul lui nu va fi fraudat? Există mulţi cetăţeni care vor vota nul, adică vor pune ştampila pe toţi candidaţii ca să fie siguri că votul nu va fi folosit în favoarea altui candidat. Există un fundament pentru asta?

Există un mit, aşa cum spuneţi, nu există o dovadă. E adevărat că au fost anulate alegeri în mai multe rânduri, în ultimii cinci ani, tocmai din cauză că apăreau voturi în plus şi erau mici probleme de genul acesta. Dar nimeni nu a putut face o demonstraţie juridică acceptabilă că aşa ceva se întâmplă. Dar eu plec de la credinţa că majoritatea votanţilor sunt de bună credinţă. În toate ţările se poate frauda alegerea, dar cu cât prezenţa la vot este mai mare, cu atât procentul fraudei este mai mic şi cu cât prezenţa la vot este mai mică, cu atât procentul fraudei este mai mare, pentru că, de fapt, numărul oamenilor care pot fi controlaţi în diferite feluri şi care pot, eventual, frauda, este aproximativ egal. Nu auziţi scandaluri privind fraudarea alegerilor în ţări în care votul este obligatoriu, în schimb auziţi despre scandaluri de fiecare dată când prezenţa la vot este scăzută, inclusiv în ţări dezvoltate şi cu tradiţie democratică, cum este Franţa, unde la alegerile locale din 2008 au fost consemnate cazuri de fraudă şi au fost anulate alegerile în mai multe oraşe, mai ales în sud. Ce se poate face? Cu cât se merge mai mult la vot, cu atât şansele fraudării sunt mai mici. Pe de altă parte, prezenţa, observarea alegerilor, este un element care asigură în plus corectitudinea lor. De aceea, organizaţiile românilor din Spania şi din Italia, din străinătate în general, ar trebui să participe toate la observarea alegerilor, pentru a fi absolut sigure că votul se desfăşoară în mod corect şi pentru înlăturarea oricăror suspiciuni. Pentru că altfel nu numai problemele unei secţii de votare, ci legitimitatea guvernării este pusă în discuţie!

Cum vi se pare faptul că referendumul a fost cuplat sau suprapus peste alegerile prezidenţiale şi cum vi se par deciziile birourilor electorale judeţene de a elimina afişele preşedintelui Băsescu unde anunţă referendumul?

Această decizie de a scoate afişele aparţinea biroului din Iaşi şi tocmai a fost anulată de BEC, deci afişele sunt în continuare valabile. Ideea cuplării celor două acţiuni electorale induce foarte multă nesiguranţă şi creează foarte multe probleme alegătorilor. Deja vorbeam despre confuzia care apare între temele prezidenţiale şi cele de la referendum. Cred că, aşa cum spun şi manualele europene de bună practică, decuplarea referendumului de alegerile prezidenţiale ar fi facilitat alegerea, pentru că sunt două tipuri de alegeri diferite: la  referendum se votează pentru sau contra, în vreme ce la alegerile prezidenţiale se votează doar pentru, nu şi contra. Şi nici nu e normal să se voteze contra. În principiu, politica presupune deschiderea celui care participă, nu ostilitatea lui. Iată de ce referendumul induce un caracter mult mai combativ alegerilor prezidenţiale, iar această combativitate nu este în favoarea temelor prezidenţiale, ci doar în favoarea temei referendumului.

Credeţi că viitorul preşedinte va scoate ţara din criză? Merg alegătorii cu speranţa asta la vot?

Nu cred şi nu cred că alegătorii au iluzii în privinţa ieşirii din criză. S-ar putea ca mulţi să se gândească la criza politică, deoarece criza economică în România nu este un subiect de dezbatere. Alegerile prezidenţiale ar fi fost cel mai bun prilej să se discute foarte serios despre soluţiile de rezolvare a crizei economice.